LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 768. Rusia adoptă ,,măsuri preventive şi defensive” în Marea Neagră / Papa Francisc face apel la un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina / Peste 50% dintre ruşi acuză Ucraina pentru atacul terorist de la Moscova

  • Rusia ,,adoptă măsuri preventive şi defensive suplimentare" în Marea Neagră, a declarat Ministerul britanic al Apărării în actualizarea sa de la 31 martie, potrivit Sky News.
  • Campaniile de dezinformare ale Rusiei cu privire la Ucraina au luat amploare în Europa, avertizează Berlinul.
  • Papa Francisc face apel la un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina în timpul predicii de Paşte de duminică.
  • Peste 50% dintre ruşi acuză Ucraina pentru atacul terorist de la Moscova, potrivit unui sondaj publicat de Financial Times.
1074 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 768. Rusia adoptă ,,măsuri preventive şi defensive” în Marea Neagră / Papa Francisc face apel la un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina / Peste 50% dintre ruşi acuză Ucraina pentru atacul terorist de la Moscova

Războiul din Ucraina, ziua 768. Rusia adoptă ,,măsuri preventive şi defensive” în Marea Neagră

UPDATE WSJ: Rusia foloseşte criptomonedele pentru a evita sancţiunile şi a finanţa războiul

Contrabandiştii ruşi folosesc criptomoneda tether pentru a ocoli sancţiunile occidentale şi pentru a cumpăra arme şi piese pentru drone, a relatat Wall Street Journal (WSJ) la 1 aprilie.

UPDATE Răzbunare digitală: Hackeri atacă sistemul de date al penitenciarelor din Rusia în numele lui Navalnîi

UPDATE Japonia oferă Ucrainei un grant de 118 milioane de dolari pentru sănătate şi reconstrucţie

Japonia a oferit Ucrainei un ajutor de 118 milioane de dolari în cadrul a două proiecte ale Băncii Mondiale, a anunţat Ministerul ucrainean de Finanţe la 1 aprilie.

UPDATE Sondaj: Majoritatea ucrainenilor spun că înţeleg motivaţia celor care se sustrag de la încorporare

Majoritatea ucrainenilor spun că înţeleg motivaţia celor care încearcă să evite mobilizarea, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Psihologie Socială şi Politică din Ucraina, publicat la 1 aprilie. În acelaşi timp, aproape 43% dintre respondenţi au declarat că le este ruşine de bărbaţii care se sustrag mobilizării.

UPDATE Zelenski organizează o reuniune privind producţia de drone şi războiul electronic

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o întâlnire de trei ore la 1 aprilie pentru a discuta despre producţia de drone şi sistemele de război electronic cu membri de rang înalt din armată şi guvern.

UPDATE NYT: Asasinarea pilotului rus în Spania are asemănări cu crimele anterioare legate de Moscova

Asasinarea lui Maksim Kuzminov, un pilot de elicopter rus care dezertase în Ucraina, este similară atacurilor anterioare din Europa legate de Moscova, dar până în prezent nu a apărut nicio dovadă a implicării directe a Kremlinului, a relatat New York Times (NYT) la 31 martie, citând oficiali anonimi de rang înalt ai poliţiei.

UPDATE FSB anunţă că a arestat 4 presupuşi complici ai atacului armat de la Moscova din Daghestan, care ar fi plănuit un alt atac

Serviciul Federal de Securitate (FSB) a afirmat că cei patru suspecţi, care au fost arestaţi în republica Daghestan din sudul Rusiei, plănuiau un alt atac în oraşul daghestanez Kaspiysk.

UPDATE Atacul rusesc asupra localităţii Vovchansk din regiunea Harkov a rănit o femeie

Rusia a lansat un atac împotriva oraşului Vovchansk din regiunea Harkov pe 1 aprilie, rănind o femeie de 27 de ani, a declarat guvernatorul Oleh Syniehubov.

UPDATE Reuters: Iranul a avertizat Rusia în legătură cu o "operaţiune teroristă majoră" înainte de împuşcăturile de la Moscova

Iranul a avertizat Rusia cu privire la posibilitatea unei "operaţiuni teroriste" majore pe teritoriul rusesc înainte de împuşcăturile de luna trecută în afara Moscovei, a relatat Reuters la 1 aprilie, citând trei surse anonime familiare cu acest subiect.

UPDATE Autorităţile ucrainene: Rusia a folosit cinci rachete hipersonice împotriva Kievului în 2024

Rusia a lansat cinci rachete de croazieră hipersonice 3M22 Zircon împotriva Kievului în primele trei luni ale anului, a anunţat pe 1 aprilie administraţia militară a oraşului, citată de The Kyiv Independent.

Declaraţia a fost făcută la o săptămână după afirmaţiile potrivit cărora trupele ruseşti ar fi folosit rachete balistice Zircon într-un atac din 25 martie asupra Kievului, rănind cel puţin două persoane. 

Illia Yevlash, un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene, a declarat că Ucraina ar putea doborî rachetele Zircon folosind sisteme de apărare aeriană precum SAMP/T sau Patriot. Kievul i-a îndemnat pe aliaţii occidentali să trimită mai multe astfel de arme pentru a apăra întregul teritoriu al ţării.

UPDATE Ucraina ia în calcul exemplul SUA de a interzice TikTok

Ucraina ar lua în considerare interzicerea TikTok dacă SUA o va face prima, a declarat deputatul Yaroslav Yurchyshyn într-un interviu pentru RBC-Ucraina, publicat pe 1 aprilie, potrivit The Kyiv Independent. 

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat în martie 2024 un proiect de lege care cere companiei chinezeşti ByteDance, compania mamă a TikTok, să vândă participaţiile sale în companie în termen de şase luni sau să piardă accesul la pieţele americane. Proiectul de lege se află, momentan, în Senat.

UPDATE Infrastructura energetică din Harkov, aproape distrusă în totalitate

Atacurile ruseşti au distrus ,,aproape toată" infrastructura energetică critică din Harkov, a declarat primarul Ihor Terekhov într-un interviu acordat postului de presă Liga.net, publicat pe 1 aprilie.

Harkov a fost în prima linie a atacurilor ruseşti de la declanşarea invaziei la scară largă şi a cunoscut o escaladare a loviturilor în ultimele săptămâni.

,,Infrastructura (energetică) privată este, de asemenea, distrusă. Rusia vrea să ne intimideze, dar acest lucru este imposibil", a declarat Terekhov.

UPDATE Franţa vrea ca Beijingul să transmită ,,mesaje foarte clare Rusiei" privind războiul din Ucraina

Ministrul francez de externe, Stephane Sejourne, a declarat la 1 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, că Franţa doreşte ca ,,China să trimită mesaje foarte clare Rusiei" cu privire la războiul său pe scară largă din Ucraina, notează The Kyiv Independent
 
Comentariile au fost făcute după o întâlnire cu omologul său chinez, Wang Yi.
 
Beijingul a favorizat legături strânse cu Moscova în timpul războiului său pe scară largă împotriva Ucrainei, sporind cooperarea economică şi perturbând încercările occidentale de a izola Rusia.

UPDATE Angajată a unei grădiniţe, reţinută pentru că ar fi ajutat armata rusă în atacurile asupra Harkovului

Specialiştii cibernetici ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au demascat o angajată a unei grădiniţe care ar fi ajustat atacurile cu rachete şi drone ale Rusiei asupra oraşului Harkov, a anunţat SBU la 1 aprilie.

Potrivit SBU, femeia a monitorizat poziţiile forţelor armate ucrainene pentru a afla numărul aproximativ de personal şi de echipamente militare după ce a primit geolocalizări ale ţintelor potenţiale din partea Rusiei, scrie The Kyiv Independent

Serviciul de securitate ucrainean a publicat fotografii care pretind că arată mesajele suspectei cu un ,,manipulator rus" căruia îi trimitea mesaje cu coordonatele ţintelor pe Google Maps, a precizat SBU.

UPDATE FT: Peste 50% dintre ruşi acuză Ucraina pentru atacul terorist de la Moscova

Mai mult de 50% dintre ruşi consideră că liderii ucraineni sunt responsabili pentru împuşcăturile de la sala de concerte Crocus City Hall din afara Moscovei, a relatat Financial Times (FT), citând un sondaj realizat de OpenMinds. 

Potrivit The Kyiv Independent, aproximativ 27% dintre respondenţi au dat vina pe ISIS, în timp ce alţi 6% au indicat aşa-numitul ,,Occident colectiv", respectiv SUA, Marea Britanie şi NATO.

Ruşii cu vârste cuprinse între 31 şi 50 de ani au cel mai mare număr dintre cei care cred în implicarea Ucrainei în împuşcături - peste 50%, potrivit sondajului.

UPDATE Rusia a lansat unul dintre cele mai mari asalturi cu tancuri la vest de Avdiivka. Ucraina a distrus o treime dintre ele

UPDATE Putin a semnat un nou decret privind recrutarea militară semestrială

Sunt chemaţi 150.000 de cetăţeni la serviciul militar obligatoriu, potrivit unui document postat duminică pe site-ul Kremlinului.

UPDATE Forţele ucrainene au doborât două drone lansate de Rusia

Forţele armate ucrainene au doborât, în cursul nopţii de duminică spre luni, două din cele trei drone lansate de Rusia asupra Ucrainei, au anunţat ofIcialităţile militare de la Kiev, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, Ministerul ucrainean al Energiei a arătat că echipamente de la o staţie electrică din regiunea Zaporojie au fost avariate în urma unui atac cu drone.

UPDATE ISW: Rusia îşi poate concentra potenţiala ofensivă doar într-o singură direcţie operaţională

Rusia şi-ar putea concentra potenţiala ofensivă de la sfârşitul primăverii sau din vară împotriva Ucrainei în partea de vest a regiunii Doneţk, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW) în raportul său din 1 aprilie.

Comandamentul militar rus ar putea considera prioritară zona din apropierea Avdiivka, un oraş-cheie din linia întâi din regiunea Doneţk, capturat de Rusia în februarie, a precizat ISW. Disponibilitatea Rusiei de a angaja un batalion de tancuri pentru un atac în zonă este unul dintre indiciile unor astfel de planuri, se arată în raport, conform The Kyiv Independent.

UPDATE Rusia a pierdut 442.880 de soldaţi în Ucraina

Rusia a pierdut 442.880 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie 2022, a raportat la 1 aprilie Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Această cifră include 710 pierderi de vieţi omeneşti suferite de forţele ruseşti în ultima zi.

UPDATE Rusia cere extrădarea unor ucraineni, inclusiv a şefului SBU, după atacul terorist de la Moscova

Ministerul de Externe al Rusiei a cerut arestarea şi extrădarea şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), citând atacul terorist din 22 martie, care a fost revendicat de o grupare ISIS, potrivit The Kyiv Independent

Fără a furniza vreo dovadă în acest sens, Ministerul rus de Externe a încercat să dea vina pe Ucraina pentru atacul terorist de la sala de concerte de la periferia Moscovei, care a ucis cel puţin 139 de persoane.

În declaraţia sa, ministerul a afirmat că ,,toate urmele" atacului au dus înapoi în Ucraina, o afirmaţie care a fost respinsă de Ucraina şi de serviciile de informaţii occidentale.

UPDATE Campaniile de dezinformare ale Rusiei cu privire la Ucraina au luat amploare în Europa, avertizează Berlinul

Campaniile Rusiei de dezinformare pentru a submina sprijinul acordat Ucrainei au crescut semnificativ în Europa în ceea ce priveşte amploarea şi priceperea, a avertizat unul dintre cei mai importanţi diplomaţi germani, potrivit Financial Times. 

Germania este una dintre principalele ţinte ale Kremlinului, iar instrumentele bazate pe inteligenţă artificială reprezintă o preocupare serioasă, relevă sursa citată. 

UPDATE Papa Francisc face apel la un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina

Papa Francisc a făcut un apel pentru un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina în predica sa de Paşte de duminică, potrivit Sky News.

Suveranul pontif a rostit o rugăciune sinceră pentru pace în cadrul bilanţului său anual al crizelor globale, rostit din Piaţa Sfântul Petru.

În acest an, Francisc a spus că gândurile sale s-au îndreptat în special către oamenii din Ucraina şi Gaza şi către toţi cei care se confruntă cu războiul, în special către copiii despre care a spus că ,,au uitat cum să zâmbească".

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Potrivit raportului, ministerul a precizat că patru barje au fost observate la intrarea în instalaţia flotei din Marea Neagră, în portul maritim Novorossiysk.

Ministerul britanic al Apărării a precizat că acest lucru a fost realizat pentru a ,,spori apărarea portului" împotriva Ucrainei.

,,Portul Novorossiysk are acum un rol crucial în adăpostirea celor mai valoroase bunuri ale flotei din Marea Neagră", a declarat ministerul.

Totodată, viceamiralul flotei ruseşti din Marea Neagră a încercat probabil să îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale navelor ruseşti prin ,,adoptarea unor măsuri preventive şi defensive suplimentare, inclusiv prin îngustarea spaţiului de intrare în instalaţiile portuare", scrie Sky News.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici