Regele Charles, invitat să țină un discurs în fața Congresului american pe 28 aprilie, cu ocazia vizitei sale în SUA
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitat să țină un discurs în cadrul unei ședințe comune a Congresului SUA în data de 28 aprilie. Invitația a fost făcută de președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.
„Am deosebita onoare și marele privilegiu de a-l invita pe Majestatea Sa Regele Carol al III-lea, Regele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, să țină un discurs în cadrul unei ședințe comune a Congresului”, a scris Mike Johnson pe X, unde a publicat și invitația transmisă monarhului britanic.
„Cele două națiuni ale noastre sunt legate de unul dintre cele mai importante parteneriate din istorie, iar împreună vom sărbători acest moment istoric, care marchează împlinirea a 250 de ani de la declararea independenței Statelor Unite”, a completat acesta în cadrul postării.
Invitația lansată de Mike Johnson vine la o zi după ce Palatul Buckingham a anunțat că Regele Charles al III-lea și Regina Camilla vor merge în Statele Unite la sfârșitul lunii aprilie. Vizita are scopul de a consolida relațiile istorice și cooperarea bilaterală dintre Regatul Unit și SUA.
„La recomandarea Guvernului Majestății Sale și la invitația Președintelui Statelor Unite, Regele și Regina vor efectua o vizită de stat în Statele Unite ale Americii. Programul Majestăților Lor va celebra legăturile istorice și relația bilaterală modernă dintre Regatul Unit și Statele Unite, marcând cea de-a 250-a aniversare a Independenței Americii”, se arată în comunicatul emis de Palatul Buckingham citat de BBC.
Va fi pentru prima dată când un membru al familiei regale britanice se adresează Congresului din 1991, când mama lui Charles, regina Elisabeta a II-a, a devenit primul monarh britanic care a ținut un discurs în fața Camerei Reprezentanților.