REPORTAJ: „Fabrica de copii” – Spitalul în care se nasc 120 de copii pe zi – VIDEO
Conform unei statistici, 11 femei mor pe zi în Filipine atunci când nasc, iar 90 la sută dintre aceste decese ar putea fi evitate.
O echipă a CNN a realizat un reportaj în „fabrica de copii”.
„Nu credeam că o să am atâţia copii la 37 de ani. Soţul meu se enervează dacă nu-i cedez. De asta avem atâţia copii. Sunt îngrijorată. S-ar putea să nu pot să-i hrănesc pe toţi, să am cu ce să-i îmbrac, să-i trimit la şcoală”, a spus Janet Leopardas, o femeie care tocmai a născut al nouălea ei copil.
Deşi metode de contracepţie se găsesc în Filipine, o treime din populaţia ţării nu-şi permite să şi le procure. Fiind o ţară catolică, biserica precizează că este un păcat să foloseşti metode de contracepţie, această faptă fiind echivalentă cu avortul, care este interzis prin lege.
Există o mişcare pentru informarea corectă a populaţiei privind contracepţia, dar şi pentru aprovizionarea populaţiei sărace cu medicamentele necesare. Legea stă însă în parlament de 15 ani, controversele privind moralitatea ei fiind încă actuale.
Elizabeth Angsioco, reprezentantă a femeilor Social Democrate din Filipine, militează pentru adoptarea ei şi face apel la preşedintele ţării Benigno Aquino III. „E cel mai important lucru pentru mine ca femeie, ca mamă. Nicio femeie nu merită să moară în timp ce ea vrea să dea viaţă”, a spus ea.