Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat doborârea elicopterului militar francez în Mali, incident soldat cu 13 morţi

Publicat: 28 11. 2019, 19:15
Actualizat: 24 10. 2021, 03:29

Grupul Stat Islamic Provincia Africa de Vest revendică doborârea unui elicopter în Mali, incident soldat cu moartea a 13 militari francezi”, anunţă Institutul SITE.

Franţa a anunţat că 13 militari au murit luni seară, în regiunea Liptako din Mali, după o coliziune între două elicoptere ale forţelor speciale care participă la Operaţiunea Barkhane.

Palatul Élysée a prezentat cazul ca fiind „un accident”.

Operaţiunea antiteroristă Barkhane, lansată de armata franceză în august 2014, vizează combaterea grupurilor islamiste din Africa.