Într-un mesaj transmis vineri pe platforma X, ministrul de externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys, a avertizat că intențiile strategice ale Rusiei depășesc cu mult frontul ucrainean. Oficialul spune că Moscova urmărește o schimbare radicală a arhitecturii de securitate europene, prin slăbirea și chiar eliminarea NATO din ecuație.
„Rusia are un scop foarte clar: NATO să fie distrusă și desființată, iar SUA să fie împinse în afara Europei”, a declarat Budrys. El susține că aceste obiective le-au fost comunicate aliaților încă de la finalul anului 2021: „Din partea Rusiei, intenția ne-a fost exprimată foarte clar la sfârșitul anului 2021”.
Potrivit oficialului lituanian, Kremlinul vizează și „readucerea infrastructurii militare la granițele din 1997”, precum și retragerea completă a forțelor și capabilităților americane, „inclusiv nucleare”, de pe continent.
Budrys a subliniat că Rusia „lucrează activ la acest obiectiv specific” și că Europa trebuie să își accelereze răspunsul pentru a nu permite timpului „să joace în favoarea Moscovei”.
Ministrul lituanian spune că susținerea Ucrainei riscă să intre într-un blocaj financiar, dacă statele europene nu își asumă angajamente ferme și imediate.
„Ucraina are nevoie de sprijin financiar, nu de promisiuni politice. Îndemn Uniunea Europeană să avanseze în utilizarea activelor rusești înghețate pentru nevoile Ucrainei”, a scris Budrys.
„Viitorul securității Europei se decide în Ucraina”, spune oficialul lituanian. El a explicat că Lituania și-a îndeplinit angajamentul: „0,25% din PIB-ul Lituaniei merge din nou către Ucraina anul viitor”.
„Dacă și alte capitale europene ar aloca aceleași procente din PIB pentru Ucraina, situația ar fi cu totul alta. Dar realitatea este clară: asta nu se întâmplă. Aceste sume nu sunt prevăzute în bugetele multor state și asta ne pune în dificultate”, a punctat ministrul.
Budrys consideră că singura soluție practică și rapidă este utilizarea activelor rusești înghețate. Acestea ar trebui folosite sub forma unui mecanism de împrumut operațional pentru Ucraina.
„Activele înghețate și această modalitate elegantă propusă de Comisia Europeană trebuie folosite. O susținem ferm. Dacă nu găsim o soluție acum, vom avea probleme la începutul anului viitor”.
El crede că Rusia urmărește atent discuțiile europene, iar indecizia poate transmite un semnal periculos. „Rușii cred că nu putem asigura finanțele. Iar asta înseamnă că timpul lucrează în favoarea lor. Trebuie să le negăm acest scenariu”.