Ruta istorică a lui Saladin, folosită de Napoleon și Alexandru cel Mare, parcursă acum de locuitorii din Gaza pentru a fugi din calea bombelor
Israel a deschis miercuri o a doua cale de evacuare pentru ca civilii palestinieni să poată părăsi orașul Gaza în contextul intensificării ofensivei sale aeriene și terestre. Noua rută de scăpare a fost drumul lui Saladin, principala arteră de comunicație din Gaza, care a rămas deschisă timp de 48 de ore, până vineri la prânz, când armata israeliană a închis-o din nou, notează 20minutos.
Drumul lui Saladin traversează Fâșia Gaza de la nord la sud, prin interiorul enclavei, pe o distanță de 45 de kilometri. El acoperă întreaga lungime a teritoriului, de la punctul de trecere Rafah (sud) până la Erez (nord). Importanța sa strategică este majoră, iar Israel a încercat în repetate rânduri să îl controleze pentru a tăia legătura dintre cele două capete ale Fâșiei.
Acesta este unul dintre cele mai vechi drumuri din lume. Secole la rând a fost cunoscut ca „drumul filistenilor” și lega Egiptul de actualele Liban, Siria, Turcia și chiar de teritorii mai îndepărtate. Dar de ce poartă numele de Saladin?
Saladin și cucerirea Ierusalimului
Al-Nāsir Ṣalāḥ ad-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb, cunoscut în Occident drept Saladin, a fost unul dintre marii conducători ai lumii islamice. Primul sultan al Egiptului și Siriei, el a stăpânit teritorii ce includeau părți din statele cruciate, Mesopotamia, Yemen, Hiyaz și Libia.
Saladin a avut un rol esențial în a Treia Cruciadă, unde a condus eforturile militare musulmane împotriva statelor cruciate din Levant. Victoria sa majoră a venit pe 2 octombrie 1187, când a cucerit Ierusalimul, punând capăt celor aproape nouă decenii de ocupație francă. Trupele sale au folosit acest drum în marșul către Orașul Sfânt, iar de atunci traseul a devenit cunoscut drept „drumul lui Saladin”. Pe aici trecuseră însă, cu secole înainte, armatele Egiptului antic, ale lui Alexandru cel Mare și, mai târziu, ale lui Napoleon Bonaparte.
Declinul odată cu nașterea Israelului
Odată cu instaurarea dominației otomane asupra Palestinei, la începutul secolului al XVI-lea, drumul se întindea din al-Arish (peninsula Sinai) până în actuala Turcie. După ce britanicii au cucerit Palestina în Primul Război Mondial, autoritățile mandatului britanic au construit o cale ferată paralelă cu drumul lui Saladin pentru transportul proviziilor și al armelor.
Situația s-a schimbat radical în 1948, odată cu proclamarea statului Israel și izbucnirea conflictului arabo-israelian. Rolul tradițional al drumului ca legătură între Egipt și Siria a scăzut mult. După victoria Israelului în Războiul de Șase Zile (1967), Fâșia Gaza, Cisiordania, Ierusalimul de Est și Înălțimile Golan au intrat sub ocupație israeliană.
Între 1967 și 2005, mari porțiuni ale drumului lui Saladin au fost interzise circulației palestinienilor, fiind controlate printr-o duzină de puncte de control israeliene. În timpul celei de-a doua Intifade, drumul a fost aproape complet blocat pentru palestinieni, fiind folosit doar de armata israeliană, care a demolat zeci de case din apropiere pentru a-l securiza.
În 2006, după victoria Hamas în alegerile parlamentare, organizația a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza și implicit asupra punctelor de control de pe drumul lui Saladin. Până la actuala ofensivă israeliană declanșată după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, drumul era un important traseu comercial, de-a lungul căruia se aflau magazine, restaurante, cafenele, hoteluri și centre comerciale.