Rutte insistă că Statele Unite sunt „angajate” față de NATO, în ciuda deciziei de a „ajusta” contribuțiile în Europa

Publicat: 17 06. 2026, 16:17
22 May 2026, Sweden, Helsingborg: Mark Rutte, NATO Secretary General, speaks to the press during the NATO Foreign Ministers' Meeting. Topics to be discussed include burden-sharing within the alliance and efforts to strengthen deterrence and defense. Photo: Christoph Soeder/dpa

Șeful NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri, în marja unei reuniuni a G7 din Franța, că Statele Unite nu se retrag din Europa prin anunțarea reducerilor forțelor pe care le pun la dispoziția Alianței.

„Acest angajament vine cu așteptarea ca aliații să împartă mai echitabil responsabilitatea pentru securitatea noastră aici, în Europa”, a declarat Rutte reporterilor, scrie CNN. 

„Am analizat împărțirea sarcinilor în contextul forțelor convenționale și constatăm că aliații europeni și Canada sunt pregătiți, dispuși și capabili să facă mai mult. Pe baza acestui fapt, Statele Unite și-au ajustat angajamentele în conformitate cu modelul de forțe al NATO”, a mai completat acesta.

Rutte a subliniat faptul că „nu este vorba în primul rând despre locul în care se află în prezent forțele și mijloacele, ci despre cine ar face ce dacă planurile noastre de apărare ar fi activate. Din punct de vedere istoric, acest lucru s-a bazat excesiv pe Statele Unite”.

El a mai punctat că alți aliați NATO își majorează cheltuielile de apărare și producția industrială din domeniul apărării.

SUA intenționează să reducă numărul avioanelor de vânătoare și al navelor de război pentru operațiunile NATO din Europa

Comentariile lui Rutte vin după ce săptămâna trecută, The New York Times (NYT) relata că SUA intenționează să reducă numărul avioanelor de vânătoare și al navelor de război pentru operațiunile NATO din Europa.

Concret, planul prevede reducerea numărului de avioane de vânătoare F-16 și F-15E de la aproximativ 150 la 100, dar și de avioane de recunoaștere maritimă, de la 26 la 15. În plus, planul vizează și retragerea tuturor celor opt avioane-cisternă de realimentare aeriană disponibile în Europa.

De asemenea, și realocarea unuia dintre cele două grupuri de bombardiere alocate anterior pentru apărarea Europei face parte din modificările pe care SUA intenționează să le facă.

Planul, dacă se va concretiza în cele din urmă, ar avea consecințe semnificative: ar limita capacitatea NATO de a lansa atacuri la distanță mare și de a desfășura operațiuni de supraveghere.

Recent, Statele Unite au anunțat și intenția de a accelera retragerea unor trupe din bazele militare aflate în Europa.