Prima pagină » Știri externe » SUA pregătesc retragerea accelerată a trupelor din Europa. Planul ar urma să fie prezentat aliaților NATO

SUA pregătesc retragerea accelerată a trupelor din Europa. Planul ar urma să fie prezentat aliaților NATO

SUA ar pregăti reducerea și accelerarea retragerii trupelor din Europa, inclusiv din Germania, și ar urma să își prezinte planurile aliaților NATO luna viitoare.
SUA pregătesc retragerea accelerată a trupelor din Europa. Planul ar urma să fie prezentat aliaților NATO
Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Statele Unite intenționează să accelereze retragerea unor trupe din bazele militare aflate în Europa și urmează să prezinte oficial planul aliaților NATO luna viitoare, potrivit presei germane, citată de Ukrinform.

Potrivit Reuters, publicația Welt am Sonntag a relatat, citând o sursă din cadrul Pentagonului, că Washingtonul pregătește reducerea prezenței militare americane în Europa, în special în Germania.

În luna mai, SUA au anunțat deja că vor să retragă 5.000 de soldați din Germania, o decizie considerată de mulți analiști drept o consecință a tensiunilor dintre președintele Donald Trump și guvernele europene în legătură cu războiul din Iran.

Germania găzduiește în prezent aproximativ 35.000 de militari americani activi, fiind țara europeană cu cea mai mare prezență militară a SUA.

Până acum, nu au fost oferite alte detalii despre amploarea reducerii planificate a trupelor. Potrivit informațiilor apărute în presă, Statele Unite ar urma să prezinte propunerile în cadrul unei conferințe NATO de generare a forțelor, programată luna viitoare.

Pentagonul nu a comentat deocamdată informațiile apărute.

Anterior, țările europene au răspuns apelurilor lansate de președintele Donald Trump privind creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Recomandarea video