„Secretarul de război al SUA”, în fața votului de punere sub acuzare. Camera Reprezentanților decide în privința lui Hegseth

Publicat: 09 11. 2026, 22:46
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, în sala de conferințe de presă a Pentagonului. Sursa foto: Celal Gunes / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Pete Hegseth, cel care s-a autointitulat „secretarul de război al SUA”, va merge săptămâna aceasta în fața membrilor Camerei Reprezentanților, care vor decide prin vor dacă acesta va fi pus sub acuzare. Secretarul apărării din SUA a definit armata, atunci când a preluat mandatul, ca fiind slabă și „woke”.

William Belknap, cel care a deținut acest titlu în 1876, a devenit primul și, până acum, singurul lider civil al armatei SUA care a fost supus procedurii de destituire din Congres, conform Reuters.

În ce constă procesul de destituire a lui Hegseth

Deputatul american Thomas Massie, un republican din Kentucky, a prezentat luni articolele de destituire și a declanșat astfel termenul de două zile până la votul din Camera Reprezentanților.

Acuzațiile care i se aduc lui Hegseth vizează declanșarea războiului împotriva Iranului fără aprobarea Congresului, dar secretarul de stat american este bănuit și de alte abuzuri de putere.

Calculul majorităților din Congres, după ultimele alegeri

Surse din Congresul american au declarat pentru Reuters că rezoluția ar putea obține o majoritate simplă, necesară adoptării, înaintea ultimelor alegeri.

Condamnarea pare să aibă mai putine șanse de a trece de Senat, unde o majoritate de două treimi din membri ar fi necesară adoptării. Republicanii dețin, după ultimul scrutin, 53 de locuri, dintr-un total din 100.

Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, s-a opus inițiativei și a declarat că punerea sub acuzare „în mijlocul ostilităților din străinătate” ar fi „un lucru teribil pentru aliații și dușmanii noștri”.

Pete Hegseth a lansat o campanie pe rețelele de socializare, unde a afirmat că nu va ceda atacurilor. Secretarul apărării din SUA a făcut și o comparație cu Donald Trump, care a fost supus procedurii de destituire de două ori până în prezent.

„Nu a funcționat în cazul președintelui Trump și nu va funcționa nici în cazul meu”, a declarat secretarul apărării, într-o conferință de presă.