Şeful CIA: ISIS a folosit de mai multe ori arme chimice. Este vital să fie tăiate rutele de contrabandă
„De mai multe ori, gruparea Stat Islamic a folosit arme chimice pe câmpul de luptă”, a spus, John Brennan, pentru postul american de televiziune, relatează AFP, citat de Pro TV.
„CIA crede că Daesh (nr. acronimul pentru Stat Islamic în limba arabă) are capacitatea de a fabrică cantităţi mici de clor şi gaz muştar”, a explicat Brennan.
Întrebat dacă jihadiştii pot să exporte aceste produse chimice în afară Irakului sau Siriei, şeful CIA a răspuns: „De aceea, este foarte important să fie tăiate rutele de transport şi contrabandă folosite”.
Citeşte şi: Secretarul american al Apărării: NATO intenţionează să se alăture coaliţiei internaţionale contra reţelei Stat Islamic
Citeşte şi: Imagini şocante: Un copil aruncă în aer trei ostatici, într-o înregistrare a reţelei teroriste Stat Islamic – VIDEO
Marţi, coordonatorul agenţiilor de informaţii americane James Clapper a afirmat că gruparea Statul Islamic „a folosit produse chimice toxice în Irak şi Siria”, inclusiv gaz muştar, aminteşte France Presse.
Acesta a explicat că este pentru prima dată când o grupare extremistă a produs şi utilizat un agent chimic într-un atac după atentatul cu gaz sarin în metroul din Tokyo în 1995.
Citeşte şi: Povestea tulburătoare a unei femei care a fugit în Siria cu fiul ei de 4 ani pentru a se alătura ISIS: „A fost o călătorie în Iad. Monştrii ISIS au ameninţat că mă omoară cu pietre dacă plec” – FOTO, VIDEO