Caz șocant în Danemarca – o mamă groenlandeză a fost despărțită de fiica ei, la doar o oră după naștere, de către autoritățile daneze, după ce, în viziunea acestora, „teste de competență parentală” au arătat că mama nu este pregătită să-și îndeplinească rolul, potrivit The Guardian.
Asta s eîntâmplă în ciuda faptului că persoanele inuite, care au origine groenlandeză sunt exceptate de la susținerea acestui test.
Ivana Nikoline Brønlund, născută în Nuuk din părinți groenlandezi și fostă jucătoare în echipa națională de handbal a Groenlandei, a născut-o pe fiica sa, Aviaja-Luuna, pe 11 august, într-un spital din Hvidovre, lângă Copenhaga, unde locuiește cu familia.
La doar o oră după naștere, municipalitatea locală a plasat copilul în îngrijire temporară.
Brønlund, în vârstă de 18 ani, spune că de atunci și-a văzut fiica o singură dată, timp de o oră, fără să i se permită să o mângâie sau să-i schimbe scutecul.
Testele de „competență parentală” au fost interzise pentru persoanele groenlandeze, la începutul acestui an, după critici din partea activiștilor și organizațiilor pentru drepturile omului, care au susținut că testele sunt rasiste și inadecvate cultural pentru persoanele de origine inuită.
Legea este în vigoare din mai, ceea ce ridică suspiciuni asupra modului în care a fost aplicată.
Ministrul danez al afacerilor sociale, Sophie Hæstorp Andersen, a declarat că este îngrijorată de aceste rapoarte și a cerut municipalității din Høje-Taastrup, responsabilă pentru decizie, să explice modul în care a gestionat cazul.
„Testele standardizate nu trebuie folosite în cazurile care implică familii cu origini groenlandeze. Legea este clară”, a afirmat ea.
Autoritățile i-au spus mamei că, din cauza traumelor suferite în trecut de la tatăl ei adoptiv (acum închis din cauza abuzului sexual asupra ei).
Un alt argument șocant a fost că „nu este suficient de groenlandeză” pentru ca legea să i se aplice, asta deși mama e născută de doi părinți groenlandezi și pe teritoriul Groenlandei.
Cazul Brønlund a declanșat proteste masive în Groenlanda.
Alte demonstrații pentru susținerea tinerei sunt planificate la Nuuk, Copenhaga, Reykjavik și Belfast.
Tânăra a fost anunțată că i se va lua copilul cu trei săptămâni înainte de naștere.
Municipalitatea a refuzat să comenteze, invocând clauze de confidențialitate, dar a admis că au existat greșeli în proces și a declarat că încearcă să asigure respectarea drepturilor familiei.
„Nu voiam să intru în travaliu pentru că știam ce se va întâmpla după. Îmi țineam bebelușul aproape de mine cât timp era în burtică, era cea mai apropiată legătură pe care o aveam cu ea.
A fost o perioadă extrem de grea și dureroasă”, a declarat aceasta pentru The Guardian.
„Mi s-a rupt inima când supraveghetoarea a oprit timpul. Am plâns până la mașină și în mașină. A fost totul atât de rapid, a trebuit să plecăm imediat”, a spus ea printre lacrimi.
„Inima mea e sfâșiată, nu știu ce să fac fără ea”.
Brønlund are voie să își vadă copilul, sub supraveghere, doar o dată la două săptămâni, timp de două ore. Apelul ei va fi audiat pe 16 septembrie.
Mama adoptivă a Ivanei, Gitte, care este pe jumătate groenlandeză și a trăit acolo până la vârsta de 37 de ani, a spus: „Se pare că nu ai voie să ai traume dacă vrei să fii mamă.”
Activistele cer guvernului danez să intervină urgent în sprijinul Brønlund. Dida Pipaluk Jensen, co-organizatoarea unui protest în fața ambasadei daneze din Reykjavík pe 18 septembrie, a declarat că modul în care sunt folosite testele asupra groenlandezilor este „îngrozitor”.
Laila Bertelsen, fondatoarea asociației Foreningen MAPI, care sprijină părinții inuiți din Danemarca, a trimis o scrisoare ministrului, cerând intervenție imediată: „Avem de-a face cu un eșec față de copil și mamă, care necesită acțiune politică urgentă”.