Spania îndeamnă Uniunea Europeană să creeze o armată comună
Albares a spus că UE ar trebui, mai întâi, să își pună la laolaltă resursele și să își integreze mai bine industria de apărare, iar apoi să mobilizeze o „coaliție de voință”.
Îngrijorarea cu privire la disponibilitatea cetățenilor europeni de a se mobiliza militar este o „dezbatere legitimă”, însă, la nivelul UE, șansele de a strânge rapid o forță importantă sunt mai mari decât dacă fiecare țară ar acționa separat, a afirmat Albares.
„Un efort comun ar fi mai eficient decât 27 de armate naționale separate”, a declarat acesta.
Ministrul spaniol de Externe a subliniat că intenția unei asemenea armate nu este de a înlocui NATO, evidențiind importanța alianței transatlantice.
„Dar trebuie să demonstrăm că Europa nu este un loc care se va lăsa constrâns militar sau economic”, a spus Albares.
Conceptul integrării forțelor militare naționale într-o armată europeană a fost propus pentru prima dată în 1951, pentru a contracara Uniunea Sovietică și a se asigura că reînarmarea Germaniei nu va amenința statele vecine, însă a fost respins de parlamentul Franței în 1954.
„Ideea apărării europene a făcut parte din originile UE. Revine generației mele sarcina de a finaliza acest proiect”, a declarat Albares.
Declarațiile vin înaintea reuniunii de urgență a liderilor UE, la Bruxelles, pe tema Groenlandei. Un purtător de cuvânt al Consiliului a confirmat că summitul va avea loc, în pofida anunțului lui Trump privind renunțarea la taxele vamale impuse țărilor europene și posibilitatea unui acord pentru Groenlanda.