UPDATE Spațiul aerian al Republicii Moldova, închis vineri, din cauza unei drone

Publicat: 08 05. 2026, 11:09
Actualizat: 08 05. 2026, 11:54

UPDATE:

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm survolarea neautorizată a spațiului aerian al țării de către un aparat de zbor fără pilot, pe traseul localităților Valea Perjei, Ceadîr-Lunga și Larga Nouă.

Potrivit ministerului, este vorba de o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Ministerul subliniază că astfel de acțiuni pun în pericol securitatea cetățenilor, afectează siguranța spațiului aerian și contribuie la amplificarea riscurilor de securitate în regiune.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

„Serviciul Operații Aeriene din cadrul Armatei Naționale a detectat, astăzi, la ora 9.35, din direcția Ucraina loc. Volinaea, prin localitatea Valea Perjei, r. Taraclia, survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot”, a transmis ministerul.

Conform sursei citate, la ora 9.49 aparatul de zbor a fost auzit de patrula Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei.

Drona s-a îndreptat spre satul Moscovei.

La ora 10.16, drona a dispărut de pe radare în apropierea localității Larga Nouă.

„În acest context, între orele 9.55-10.08 spațiul aerian al țării a fost închis, ulterior redeschis, iar de la ora 10.08 este închis spațiul aerian al părții de Sud”, transmite Ministerul Apărării.