Israel a pus în aplicare o serie de operațiuni extrem de sofisticate pentru a elimina lideri militari iranieni și a încetini programul nuclear al Teheranului, acțiuni care au fost planificate în cel mai mare secret, timp de aproape trei decenii. Originea acestora se regăsește în anii ’90, când serviciile de informații israeliene au început construirea unei rețele extinse de agenți în interiorul Iranului, cu scopul de a derula o campanie de sabotaj de amploare, potrivit Wall Street Journal, preluat de presa franceză.
Campania a inclus infiltrarea discretă de echipamente prin valize, camioane și containere, pentru a construi sute de drone cu încărcături explozive, dar și atentate precise asupra unor oameni de știință nucleari iranieni. Rețeaua logistică creată de Mossad pe teritoriul iranian s-a dovedit esențială: piesele erau introduse fragmentat, uneori pe parcursul a mai multor luni, pentru a evita detecția, și apoi asamblate în locații conspirative din apropierea țintelor. Agenții sub acoperire au lucrat cu colaboratori locali și au folosit tehnologii avansate de comunicație criptată pentru coordonare.
În paralel, armata israeliană a investit ani întregi în antrenamente aeriene complexe, menite să compenseze distanța uriașă, de peste 1.600 de kilometri, până la țintele din Iran. Pentru a face posibil un raid aerian în adâncimea teritoriului iranian fără sprijin american direct, Forțele Aeriene Israeliene au dezvoltat o strategie de zbor autonom, bazată pe realimentări în aer, bruiaj electronic și zboruri la altitudine joasă pentru a evita radarele iraniene.
Piloții israelieni s-au antrenat să zboare în formații de 6-10 aeronave în jurul unui singur avion-cisternă, efectuând realimentări multiple în zbor. De asemenea, au învățat să sincronizeze lansarea rachetelor astfel încât acestea să lovească țintele la intervale de doar 15-20 de secunde, maximizându-și eficiența. O astfel de precizie a fost esențială pentru a neutraliza simultan mai multe sisteme de apărare antiaeriană, astfel încât adversarul să nu apuce să riposteze.
Acest tip de pregătire a început încă din anul 2008, în cadrul operațiunii „Glorious Spartan”, când peste 100 de avioane de luptă din Israel au zburat până în Grecia pentru a simula un atac de lungă distanță. Grecia, membră NATO, a oferit un spațiu aerian similar ca topografie și distanță cu cel al Iranului, iar exercițiile au inclus chiar replici ale țintelor iraniene pentru antrenamente reale. Tot în această perioadă, Israelul a investit masiv în capabilități de atac cibernetic, dezvoltând viruși precum Stuxnet, creat în colaborare cu SUA, care a sabotat temporar programul nuclear iranian în 2010.
Premierul Benjamin Netanyahu a fost împiedicat de mai multe ori în anii trecuți să ordone un atac direct asupra Iranului, potrivit WSJ, dar căderea recentă a regimului sirian a deschis spațiul aerian, oferind Israelului libertatea necesară de acțiune. Ani întregi, avioanele israeliene erau limitate de prezența apărării antiaeriene rusești în Siria și de presiunile diplomatice ale Washingtonului. O „fereastră de oportunitate” s-a deschis odată cu prăbușirea regimului Assad și retragerea unei părți a forțelor rusești.
Un moment crucial a avut loc în noiembrie 2024, când forțele armate din Israel au convocat 120 de oficiali din serviciile de informații și din aviație pentru a stabili viitoarele ținte. Întâlnirea, desfășurată în cel mai strict secret la o bază militară din centrul Israelului, a avut ca scop prioritizarea obiectivelor în funcție de impactul asupra programului nuclear iranian și capacității de represalii a Teheranului.
A fost întocmită o listă cu peste 250 de obiective, printre care oameni de știință iranieni, instalații nucleare, lansatoare de rachete și lideri militari de rang înalt. Surse militare indică faptul că, pe lângă țintele fizice, a fost elaborată și o listă de noduri de comunicare și infrastructură cibernetică iraniană care urmau să fie lovite în paralel cu atacurile convenționale.
Pe 13 iunie 2025, Israel a lansat un atac direct asupra Iranului, susținând că regimul de la Teheran „se apropie de punctul fără întoarcere” în ceea ce privește dezvoltarea unei arme nucleare. Atacul a fost precedat de un val de confuzie informațională și de atacuri cibernetice asupra rețelelor de comandă iraniene, ceea ce a întârziat reacția autorităților.
Atacul a cuprins mai multe operațiuni cu nume de cod, dintre care cea mai notabilă a fost „Red Wedding” (Căsătoria Roșie), inspirată de celebrul masacru din serialul Game of Thrones. În numai câteva ore, unii dintre cei mai înalți comandanți militari ai Iranului au fost eliminați. Potrivit WSJ, atacurile au fost realizate cu drone autonome și rachete ghidate lansate din afara spațiului aerian iranian, evitând contactul direct între trupele israeliene și solul iranian.
În paralel, o altă operațiune, supranumită „Operațiunea Narnia” după universul fantastic creat de C.S. Lewis, a reușit să asasineze nouă cercetători iranieni în știința nucleară aproape simultan, chiar la casele lor din Teheran. Informațiile exacte despre localizarea și rutina acestor cercetători indică o infiltrare profundă în rețelele interne de securitate ale Iranului. Sursele WSJ au relatat despre dispozitive explozive plasate cu ajutorul unor colaboratori iranieni sau infiltrați sub acoperire.
Planul a fost considerat atât de ambițios încât până și arhitecții săi s-au îndoit că ar putea fi dus la capăt: „Era foarte greu de știut dacă va funcționa”, a declarat generalul-maior Oded Basiuk, șeful direcției operațiunilor militare israeliene.
Dezvăluirile preluate de sursa citată se bazează pe mărturiile a 18 actuali și foști oficiali din serviciile de securitate israeliene și americane și oferă o perspectivă rară asupra modului în care Israelul a conceput și a desfășurat, pe parcursul a aproape trei decenii, un plan meticulos și ambițios de a lovi strategic Iranul, pe care Israelul s-a temut că nu-l va putea duce la bun sfârșit.