Starea de urgenţă din Turcia a fost declarată încheiată, după doi ani de tentativa eşuată de lovitură de stat. Partidul de guvernământ pregăteşte o lege antiterorism

Starea de urgenţă declarată în urmă cu doi ani după o tentativă eşuată de lovitură de stat s-a încheiat joi, însă partidul de guvernământ din Turcia pregăteşte o lege antiterorism care oferă puteri sporite autorităţilor, inclusiv preluând din prevederile stării de urgenţă,potrivit agenţiei Dpa.

607 afișări
Imaginea articolului Starea de urgenţă din Turcia a fost declarată încheiată, după doi ani de tentativa eşuată de lovitură de stat. Partidul de guvernământ pregăteşte o lege antiterorism

Starea de urgenţă din Turcia a fost declarată încheiată, după doi ani de tentativa eşuată de lovitură de stat

Starea de urgenţă a fost iniţial declarată pe data de 20 iulie 2016, după o tentativă eşuată de lovitură de stat, în urma căreia peste 200 de persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 2.000 rănite. Autorităţile, cu aprobarea Parlamentului de la Ankara, au prelungit de şapte ori starea de urgenţă, de fiecare dată pentru o perioadă de trei luni.

În urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie 2016, autorităţile turce au arestat peste 77.000 de persoane, iar 140.000 de funcţionari publici şi militari au fost suspendaţi din funcţii ori demişi. Persoanele vizate de anchete sunt suspectate că ar avea legătură cu Fethullah Gulen, un cleric musulman acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat militară.

Deşi activiştii pentru democraţie, opoziţia şi guvernele occidentale au criticat măsurile punitive, Ankara insistă că este necesar să elimine în totalitate presupusa ameninţare reprezentată de mişcarea clericului Fethullah Gulen.

Clericul musulman Fethullah Gülen, fost aliat al lui Recep Tayyip Erdogan şi lider al Mişcării Gülen (Hizmet), care trăieşte în autoexil în statul american Pennsylvania, a negat orice implicare în complotul eşuat şi îl acuză pe Erdogan că încearcă să acapareze şi mai multă putere.

În locul stării de urgenţă, formaţiunea de guvernământ, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP) propune o nouă lege antiterorism care preia parţial unele prevederi ale stării de urgenţă, inclusiv permiţând poliţiei să reţină suspecţii pentru o perioadă între 48 de ore şi 12 zile.

Potrivit proiectului, noua lege ar trebuie să fie în vigoare timp de trei ani.

Este de aşteptat ca proiectul legislativ să fie adoptat fără probleme, în condiţiile în care AKP, în alianţă cu Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP, extremă-dreapta), beneficiază de o majoritate parlamentară confortabilă după alegerile din luna iunie.

Opoziţia a criticat proiectul de lege, susţinând că prevederile sale permanentizează starea de urgenţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici