Statuia lui Columb, instalată lângă Casa Albă. Trump: „Readuc Ziua lui Columb din cenușă”
O statuie a lui Cristofor Columb a fost amplasată duminică pe terenul clădirii Eisenhower, un imobil administrativ de lângă Casa Albă, unde se află birourile personalului.
Anunțul a fost făcut de administrația Donald Trump, care a precizat că statuia este o replică a celei doborâte de protestatatari în portul din Baltimore, în timpul protestelor declanșate după moartea lui George Floyd, bărbatul afro-american ucis de poliție în mai 2020. Atunci, mai multe monumente dedicate lui Columb au fost vandalizate sau înlăturate, ca urmare a criticilor privind rolul său în cucerirea și exploatarea populațiilor indigene.
„Și-a găsit un loc unde poate străluci în pace”
Replica statuii lui Cristofor Columb, realizată în principal din marmură de sculptorul american Will Hemsley, a fost împrumutată guvernului federal de Organizațiile Unite Italo-Americane, un grup de organizații care reprezintă comunitatea italo-americană din SUA. Potrivit Associated Press, reprezentanții acesteia au transmis că statuia „și-a găsit un loc unde poate străluci în pace și poate fi protejată”.
Disputa asupra moștenirii lui Columb
Administrația Donald Trump consideră expediția din 1492 ca un moment istoric pozitiv, începutul colonizării europene în Americi și al dezvoltării lumii moderne. În schimb, în ultimii ani, multe instituții și comunități americane au început să vadă această moștenire și ca pe o perioadă de violențe, exploatare și distrugere a culturilor indigene. Ca urmare, mai multe state și orașe au înlocuit Ziua lui Columb cu Ziua Popoarelor Indigene. În 2021, democratul Joe Biden a devenit primul președinte al SUA care a marcat oficial această zi.
Columb, între Trump și democrați
Donald Trump a criticat în repetate rânduri înlocuirea sărbătorii, spunând că aceasta ar distorsiona istoria.
„În această Casă Albă, Cristofor Columb este un erou”, au transmis reprezentanții actualei administrații americane.
„Readuc Ziua lui Columb din cenușă”, a declarat Donald Trump în campania sa electorală , reluând o temă centrală din discursul său politic, în care acuză opoziția democrată că încearcă să rescrie trecutul și să afecteze simbolurile asociate comunității italo-americane.