SUA ar fi solicitat Italiei să adere la Forța Internațională de Stabilizare pentru Gaza
Inițiativa vine în contextul în care administrația Trump încearcă să consolideze credibilitatea planului său de pace pentru Gaza.
Conform propunerii, Italia nu ar fi nevoită să trimită trupe în Gaza, contribuția sa principală urmând să fie de natură politică și diplomatică. Este vorba despre sprijin în instruirea viitoarei forțe de poliție din Gaza și folosirea influenței Romei asupra statelor arabe, Israelului și palestinienilor. Biroul premierului italian Giorgia Meloni a refuzat să comenteze, iar Ministerul de Externe nu a oferit răspunsuri oficiale.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Taylor Rogers, a precizat că anunțurile oficiale privind ISF vor fi făcute în curând, evitând să confirme dacă SUA au trimis o invitație formală Italiei. Mai multe țări sunt în discuții pentru a sprijini eforturile de pace americane, inclusiv cu trupe, potrivit unui oficial american.
Provocările ISF pentru Gaza
Președintele Donald Trump a anunțat în octombrie un plan în 20 de puncte pentru Gaza, după doi ani de conflict soldați cu aproximativ 72.000 de morți, potrivit autorităților locale. Implementarea planului a întâmpinat întârzieri semnificative, iar Israelul și Hamas rămân în dezacord asupra elementelor cheie și ordinii de aplicare.
Consiliul de Pace al lui Trump, menit să supravegheze tranziția politică din Gaza, a provocat controverse din cauza prevederii ca Trump să conducă consiliul pe viață și a cerinței ca statele membre să contribuie cu câte un miliard de dolari. Unele state ale G7, inclusiv Italia, au evitat să participe la ceremonia de semnare a consiliului.
Italia, între reticență și sprijin politic
Surse Bloomberg au arătat că există îndoieli la Roma privind aderarea la ISF, deși există voință politică de a susține eforturile de pace pentru Gaza. Premierul Meloni a invocat un conflict cu Constituția Italiei în cazul semnării statutului Consiliului de Pace, dar a precizat că rămâne deschisă la modificări ale documentului.
Liderul italian de dreapta a adoptat o poziție de echilibru în relația cu Trump, evitând criticile deschise și apărandu-l recent pe președinte în contextul nominalizării la Premiul Nobel pentru Pace.