„Sunt om de ştiinţă, politolog şi sociolog, dar nu şi un revoluţionar de profesie”, a declarat McFaul într-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant.
Nominalizarea lui McFaul şi faptul că acesta s-a întâlnit cu liderii mişcării de contestare a lui Putin au provocat un scandal în Rusia, unde el este prezentat drept un „specialsit în revoluţii portocalii”, revoltele democratice care au înlăturat de la putere regimurile din trei foste republici sovietice.
Deputatul Andrei Isaiev, de la partidul Rusia Unită al lui Putin, a acuzat marţi Statele Unite că acţionează „cinic în mod ostentativ, fie că este vorba despre întâlnirea (cu opozişia) sau despre însăşi nominalizaea lui McFaul, specialist în revoluţii portocalii”.
„Poţi fi specialist în cancer, dar aceasta nu înseamnă că eşti în favoarea propagării tumorilor”, a răspuns ambasadorul, autor al faimosului concept de „relansare” a relaţiilor ruso-americane promovat de administraţia Barack Obama.
„Sensul relasării nu este pregătirea unei revoluţii. Nu vom face acest lucru”, a conchis el.
El a luat în derâdere afirmaţia potrivit căreia bloggerul anticorupţie Aleksei Navlani, o stea în ascensiune a opoziţiei ruse, este „un proiect american”.
„Este delirant. Navalni este Navalni, el nu primeşte bani de la noi, noi nu îl susţinem”, a declarat diplomatul american.
„Astfel de afirmaţii sunt umilitoare pentru Rusia, al cărei popor este unul dintre cele mai cultivate, dintre cele mai sofisticate şi creative din lume”, a subliniat el.