SUA pregătesc repatrierea cetățenilor de pe navă de croazieră afectată de hantavirus

Publicat: 08 05. 2026, 19:42
SAINT HELENA ISLAND - APRIL 24: A view of the Dutch-flagged vessel MV Hondius is seen navigating the Atlantic Ocean near Saint Helena Island on April 24, 2026. World Health Organization (WHO) Director-General Tedros Adhanom Ghebreyesus reported that seven cases of hantavirus, three of which were fatal, were detected on the MV Hondius, which was traveling from Argentina in the South Atlantic to Cabo Verde off the west coast of Africa. Emin Yogurtcuoglu / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Statele Unite au anunțat organizarea unui zbor de repatriere pentru cetățenii americani aflați la bordul navei de croazieră olandeze, MV Hondius, unde a fost raportat un focar de hantavirus, o tulpină considerată destul de gravă, scrie Reuters.

Aceasta este variantă care se poate transmite de la om la om în cazuri rare, de obicei doar după contact apropiat. Măsura a fost confirmată vineri de Departamentul de Stat al SUA.

Autoritățile americane urmăresc îndeaproape situația și spun că mențin legătura permanentă atât cu echipajul navei, cât și cu pasagerii și instituțiile medicale implicate.

„Departamentul de Stat urmărește îndeaproape focarul de hantavirus de pe o navă de croazieră olandeză din Oceanul Atlantic și menține un contact strâns cu personalul navei de croazieră, cu americanii aflați la bord, precum și cu autoritățile sanitare americane și internaționale”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Oficialii americani au precizat că sunt pregătiți să intervină consular imediat ce nava va ajunge în Tenerife, Spania, unde pasagerii vor putea primi asistență și sprijin.

„Departamentul este în contact direct cu cetățenii americani aflați la bord și este pregătit să ofere asistență consulară imediat ce nava va ajunge în Tenerife, Spania”, a transmis același purtător de cuvânt.

Potrivit operatorului de croaziere Oceanwide Expeditions, la bordul navei se află 17 cetățeni americani, toți monitorizați în contextul focarului.