Talibanii resping cererea lui Trump privind cedarea bazei aeriene Bagram din Afganistan

Publicat: 21 09. 2025, 14:51

Guvernul taliban a respins duminică solicitarea președintelui SUA, Donald Trump, de cedare a bazei aeriene Bagram, la patru ani de la retragerea armatei americane din Afganistan. În 2021, americanii s-au retras și baza modernizată de SUA a fost preluată de talibani.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a respins solicitarea lui Trump și a îndemnat SUA să adopte o politică de „realism și raționalitate”, potrivit AP. Afganistanul a avut o politică externă orientată spre economie și a căutat relații constructive cu toate statele, pe baza unor interese reciproce, a scris Mujahid pe X.

În toate negocierile bilaterale, americanilor li s-a comunicat în mod constant că independența și integritatea teritorială a Afganistanului sunt de cea mai mare importanță, a spus el.

„Trebuie reamintit că, în temeiul Acordului de la Doha, Statele Unite s-au angajat că «nu vor folosi forța și nu vor amenința integritatea teritorială sau independența politică a Afganistanului și nici nu se vor amesteca în afacerile sale interne»”, a mai spus Mujahid. SUA trebuie să rămână fidele angajamentelor sale, a adăugat el.

Nu se știe ce conversații au avut americanii cu oficialii afgani despre baza aeriană. Trump i-a amenințat pe talibani și a sugerat că ei ar putea fi deschiși la revenirea armatei americane.