Televiziunea iraniană ironizează armistițiul acceptat de Trump: „O retragere umilitoare”
Deși armistițiul a fost acceptat și de autoritățile iraniene, televiziunea de stat din Iran a catalogat decizia drept o retragere umilitoare a lui Trump, potrivit Express.
Inițial, Donald Trump a lansat amenințări extreme spunând că armata americană va „pune capăt” civilizației iraniene și va distruge infrastructura civilă a Iranului, inclusiv poduri și centrale electrice. Ulterior, el și-a schimbat tonul și a spus că este dispus să accepte armistițiul de două săptămâni.
Agenția de știri de stat din Iran, IRNA, a publicat un mesaj pe X la câteva minute după anunțul lui Trump de miercuri.
„Președintele american Donald Trump și-a retras din nou propriile amenințări, declarând: «Sunt de acord să opresc bombardamentele și atacurile împotriva Iranului pentru o perioadă de două săptămâni, iar acesta va fi un armistițiu reciproc»”, au scris iranienii.
Corespondentul NBC News, Matt Bradley, a scris și el pe X despre televiziunea de stat iraniană care difuzează un mesaj ironic la adresa lui Trump.
„Retragerea umilitoare a lui Trump din retorica anti-Iran. Trump a acceptat condițiile Iranului de a pune capăt războiului!”, a transmis televiziunea iraniană.
În noaptea de marți spre miercuri, Donald Trump a anunțat că acceptă suspendarea pentru două săptămâni a bombardamentelor asupra Iranului, după discuții cu premierul pakistanez Shehbaz Sharif și cu șeful armatei pakistaneze, Asim Munir. În mesaj, Trump a afirmat că pauza trebuie să fie o „încetare a focului de ambele părți”, condiționată de redeschiderea „completă, imediată și sigură” a Strâmtorii Ormuz și de continuarea negocierilor Iran-SUA.