Trump afirmă că ar vrea ca lidera opoziției, María Corina Machado, să se „implice” în Venezuela

Publicat: 20 01. 2026, 21:52
US President Donald Trump during a news conference at the Mar-a-Lago Club in Palm Beach, Florida, US, on Saturday, Jan. 3, 2026. President Nicolas Maduro has been charged in the US after he was captured and flown out of Venezuela, following a series of airstrikes that mark an extraordinary escalation in the Trump administration's months-long campaign against the country. Photo by Nicole Combeau/Pool/ABACAPRESS.COM

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat marți, în cadrul unei conferințe de presă înaintea deplasării sale în Europa la Forumul de la Davos, că ar dori ca lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, să se „implice” într-o anumită formă în conducerea țării.

Declarația a fost făcută în fața jurnaliștilor prezenți la Casa Albă. Donald Trump a vorbit despre rolul și imaginea liderei opoziției venezuelene, relatează CNN.

„O femeie incredibil de drăguţă a făcut, de asemenea, un lucru incredibil, după cum ştiţi. O putem implica într-un fel”, a declarat Donald Trump.

Președintele american și-a continuat ideea și s-a adresat în mod direct liderei opoziției.

„Mi-ar plăcea să pot face asta, Maria, poate putem face asta”, a spus Trump.

Săptămâna trecută, María Corina Machado a luat prânzul cu Donald Trump la Casa Albă. Cu acea ocazie, ea i-a oferit medalia Premiului Nobel pentru Pace, primită în luna octombrie.

Președintele Donald Trump a mai menționat în trecut că își dorește să obțină această distincție.