Trump a făcut declarația pe rețeaua Truth Social. Președintele american afirmase anterior că acţiunile de eliminare a unor grupuri armate pot fi comparate cu operaţiuni de combatere a crimei.
„Au scos la iveală câteva bande foarte rele. Au ucis un număr de membri de bande. Asta nu m-a deranjat foarte mult, ca să fiu sincer”, a spus președintele american.
Israel și Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistițiului. Israelul a spus joi că se pregătește pentru redeschiderea frontierelor cu Egiptul, dar a dat vina pe Hamas pentru încălcarea acordului mediat de SUA şi nu a stabilit o dată, întrucât disputa privind returnarea cadavrelor ostaticilor şi alte puncte nevralgice rămân nerezolvate. Hamas susține că a predat un număr de cadavre, pe care Israelul le contestă, iar facțiunile armate au mai cerut admiterea utilajelor de excavare pentru recuperări.