Trump, critică directă la adresa lui Musk. Trump: „Sunt foarte dezamăgit”

Publicat: 05 06. 2025, 20:37
Elon Musk looks on as US President Donald Trump gives remarks to the media, in the Oval Office of the White House in Washington DC on Tuesday, February 11, 2025. Credit: Aaron Schwartz / CNP

Donald Trump, critică directă la adresa lui Elon Musk, în fața jurnaliștilor, joi, la Casa Albă. Președintele SUA s-a declarat „foarte surprins” și „dezamagit” de criticile lui Elon Musk la adresa proiectului său principal de buget, potrivit BBC.

„Elon și cu mine am avut o relație excelentă. Nu știu dacă o mai avem acum”, le-a spus Trump jurnaliștilor.

Aceasta este cea mai directă critică de până acum a președintelui, la adresa eforturilor lui Musk de a se opune propunerilor de reducere a taxelor și de tăiere drastică a cheltuielilor guvernamentale.

Cu câtva timp în urmă, Musk a scris pe X: „Fără mine, Trump ar fi pierdut alegerile” și l-a acuzat pe președinte de „nerecunoștință”.

Musk a plecat din funcția de director al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală săptămâna trecută, după 129 de zile în post, însă în zilele următoare a criticat dur proiectul de lege bugetară aflat în dezbatere în Congres.

„E o abominație dezgustătoare”, a spus Musk: „Rușine celor care au votat pentru ea – știți că ați făcut un lucru greșit”.

De partea cealaltă, Trump a comentat, în discuția cu Mertz: „Facem lucruri incredibile prin acea lege”.

„Sunt foarte dezamăgit, pentru că Elon cunoștea mecanismele interne ale acestui proiect mai bine decât aproape oricine de aici”, a comentat Trump.

„Nu a spus nimic rău despre mine personal, dar sunt sigur că urmează”, a mai spus acesta.