Trump se răzgândește. Numirea unui miliardar apropiat de Musk la conducerea NASA a fost anulată

Publicat: 01 06. 2025, 14:37
Actualizat: 01 06. 2025, 14:41
August 7, 2021 - USA - Jared Isaacman, Hayley Arceneaux, Chris Sembroski, Dr. Sian Proctor. Inspiration4 is the world's first all-civilian mission to orbit. The mission will be commanded by Jared Isaacman, the 38-year-old founder and Chief Executive Officer of Shift4 Payments and an accomplished pilot and adventurer. Named in recognition of the four-person crew that will raise awareness and funds for St. Jude Children's Research Hospital, this milestone represents a new era for human spaceflight and exploration. (Credit Image: © Inspiration4/ZUMA Press Wire Service/ZUMAPRESS.com)

Anunțul a fost făcut de Donald Trump prin intermediul unei postări în mediul online, spunând că va anunța în curând un nou candidat, scrie The Guardian.

„După o revizuire amănunțită a asociațiilor anterioare, retrag nominalizarea lui Jared Isaacman pentru a conduce NASA. Voi anunța în curând un nou nominalizat care va fi aliniat misiunii și va pune America pe primul loc în spațiu”, a scris Trump.

Isaacman, un astronaut privat miliardar care a fost ales de Musk pentru a conduce NASA, trebuia să participe săptămâna viitoare la un vot de confirmare în Senatul SUA. În aceste condiții, scoaterea sa din discuție i-a luat prin surprindere pe mulți din industria spațială.

Înlăturarea lui Isaacman vine la doar câteva zile după plecarea oficială a lui Musk de la Casa Albă din Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE).

Trei surse familiarizate cu subiectul au declarat pentru The Guardian că printre numele vehiculate se află și locotenentul general Steven Kwast, pensionat din forțele aeriene americane, un susținător al lui Trump.