UE ar putea deveni membru fondator al Comisiei privind cererile de despăgubire pentru Ucraina
Propunerea va trebui să fie adoptată de statele membre în cadrul Consiliului și aprobată de Parlamentul European. Uniunea Europeană va deveni apoi membru fondator al Comisiei internaționale privind cererile de despăgubire.
Comisia va funcționa sub egida Consiliului Europei. Ea va fi responsabilă cu examinarea, cu evaluarea și cu deciziile în privința cererilor de despăgubire pentru daunele, pierderile și prejudiciile cauzate de Rusia Ucrainei și poporului acesteia. De asemenea, va fi responsabilă pentru stabilirea valorii despăgubirii datorate în fiecare caz.
„Dacă începi un război, trebuie să suporți factura aferentă. Acum, când invadarea pe scară largă a Ucrainei intră în al cincilea an, costul agresiunii Rusiei este în creștere. Vor fi necesare sute de miliarde pentru a reconstrui locuințele și infrastructura Ucrainei și pentru a curăța explozivii dispersați în întreaga țară. Fiecare cetățean ucrainean poate deja să înregistreze cereri de despăgubire pentru daune, pierderi sau vătămări, datorită Comisiei privind cererile de despăgubire. Și, atunci când războiul se va încheia, Rusia trebuie să plătească pentru daunele pe care le-a cauzat”, a declarat Kaja Kallas, vicepreședinta pentru afaceri externe.
În decembrie 2025, Uniunea Europeană a semnat Convenția de instituire a Comisiei privind cererile de despăgubire, alături de 35 de țări, și s-a angajat să ofere până la 1 milion de euro pentru a sprijini instituirea acesteia în cadrul Consiliului Europei.