Prima pagină » Știri externe » UE suspendă timp de 6 luni pachetul comercial de retorsiune de 93 de miliarde de euro împotriva SUA

UE suspendă timp de 6 luni pachetul comercial de retorsiune de 93 de miliarde de euro împotriva SUA

Uniunea Europeană va prelungi cu șase luni suspendarea măsurilor comerciale de retorsiune împotriva Statelor Unite.
UE suspendă timp de 6 luni pachetul comercial de retorsiune de 93 de miliarde de euro împotriva SUA
Sursa foto: Hepta

Comisia Europeană a anunțat vineri că va propune prelungirea cu încă șase luni a suspendării unui set de măsuri comerciale de retorsiune ale Uniunii Europene față de Statele Unite.

Pachetul are o valoare totală de 93 de miliarde de euro și urma să intre în vigoare la data de 7 februarie, scrie Reuters.

Aceste măsuri au fost pregătite în prima parte a anului trecut, într-o perioadă în care Uniunea Europeană purta negocieri comerciale cu Washingtonul.

Ulterior, pachetul a fost pus pe pauză pentru șase luni, după ce Bruxelles-ul și autoritățile americane au ajuns la o declarație comună privind relațiile comerciale, în luna august 2025.

Săptămâna trecută, președintele Donald Trump a amenințat cu introducerea unor tarife asupra a opt state europene, în contextul discuțiilor legate de intenția SUA de a cumpăra Groenlanda.

În acel moment, pachetul de retorsiune a devenit un instrument de presiune pentru Uniunea Europeană. După retragerea amenințării, Comisia a decis să continue suspendarea măsurilor.

„Odată cu eliminarea amenințării tarifare de către SUA, putem reveni acum la importanta activitate de implementare a declarației comune UE-SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.

Acesta a precizat că instituția europeană va prezenta în curând o propunere oficială pentru extinderea suspendării măsurilor, care ar fi urmat să expire la începutul lunii februarie.

Conform planului, acestea vor rămâne inactive pentru încă șase luni.

„Doar pentru a clarifica complet – măsurile vor rămâne suspendate, dar dacă vom avea nevoie de ele în orice moment în viitor, acestea pot fi reluate”, a mai spus Olof Gill.