Uniunea Europeană finanțează Autoritatea Palestiniană cu 88 de milioane de euro, dar pune condiții

Publicat: 20 11. 2025, 21:08

Țările Uniunii Europene vor contribui cu aproximativ 88 de milioane de euro pentru a ajuta Autoritatea Palestiniană, care se află sub presiunea europenilor pentru a se reforma, având în vedere îngrijorările cu privire la rolul său viitor în  planul lui Trump pentru regiune, potrivit Le Figaro. „Am semnat peste 82 de milioane de euro”, care se adaugă celor 6 milioane de euro deja anunțate, a declarat reporterilor comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Suica, după o conferință a donatorilor de la Bruxelles.

Aproximativ șaizeci de delegații, inclusiv reprezentanți ai celor 27 de state membre ale UE, țări arabe și mai multe organizații internaționale, s-au întâlnit joi la Bruxelles, fără prezența Israelului. „Astăzi, am prezentat progresele realizate în cadrul programului nostru național de reformă, care este implementat – nu doar promis, ci implementat și înainte de termen, fapt recunoscut de partenerii noștri ”, a declarat prim-ministrul palestinian Mohammed Mustafa.

UE, principalul finanțator al Autorității Palestiniene

Uniunea Europeană este principalul susținător financiar al Autorității Palestiniene. Cu toate acestea, aceasta condiționează viitoarele plăți ale acestui ajutor de reforme, pe care le consideră esențiale pentru ca Autoritatea să își poată juca pe deplin rolul în cadrul soluției cu două state – israeliană și palestiniană – pe care europenii o susțin de ani de zile. „Tot sprijinul nostru pentru Autoritatea Palestiniană este legat de eforturile de a urmări agenda de reformă ”, a reiterat Dubravka Suica