Potrivit BBC, la un patinoar din Vladivostok, Dmitri Afanasiev, în vârstă de 30 de ani, se antrenează cu echipa locală de hochei pe gheață pentru persoane cu dizabilități, Soyuz.
Fiecare membru al echipei și-a pierdut un picior în războiul din Ucraina.
Așezați în sănii speciale și împingându-se cu bețele, încearcă să își construiască o nouă viață după front.
„O mină a explodat lângă mine, am simțit că îmi arde piciorul. Am reușit să îmi pun un garou singur”, povestește Dmitri, care visează acum la o medalie paralimpică.
La câțiva kilometri distanță, la cimitirul militar de pe dealurile orașului, rânduri de morminte noi amintesc de soldații ruși căzuți în Ucraina.
Fiecare cruce e flancată de tricolorul rusesc și de bannere militare, iar un monument dedicat „eroilor operațiunii militare speciale” veghează liniștea locului.
Deși Vladivostok se află la 4.000 de mile de granița ucraineană, războiul este prezent la fiecare pas.
Locuitorii trăiesc între îngrijorare și resemnare. „Ne dorim să se termine cât mai repede. Ne-am pus speranțe în summitul dintre Trump și Putin, dar nu s-a schimbat nimic”, spune Svetlana, întâlnită într-un parc.
Alții, ca Ilya, susțin că viața de zi cu zi nu s-a schimbat radical: „Standardul de viață nu crește, dar nici nu scade. Încă poți să trăiești, să muncești. Sperăm doar ca Rusia să revină în relații normale cu restul lumii.”