Economic

Chinezii cumpără un sfert din bunurile de lux la nivel mondial

Cetăţenii chinezi fac aproximativ un sfert din achiziţiile de bunuri de lux la nivel mondial, de cinci ori mai mult faţă de ponderea înregistrată în 2007 pe această piaţă, potrivit estimărilor HSBC.

Ford vrea să recâştige clienţi în Europa cu o nouă versiune a Mondeo. Criza a transformat „Mondeo Men” în conducători de BMW Serie 3, Audi A4 şi Mercedes Clasa C

Ford Motor a prezentat joi la salonul auto de la Amsterdam versiuni noi ale principalelor sale modele, între care şi un Mondeo asemănător cu Aston Marin, pentru a recâştiga în Europa clienţii corporatişti pierduţi în favoarea automobilelor germane de lux, reltează Bloomberg.

Prospecţiuni, compania controlată de Ovidiu Tender, va deschide o filială în Republica Mauritius

Compania Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, intenţionează să împrumute până la 6,5 milioane euro de la Eximbank, pentru investiţii în achiziţia de echipamente seismice, precum şi să deschidă o subsidiară în Republica Mauritius.

Orban: Ungaria REFUZĂ un acord cu FMI condiţionat de măsuri foarte dure de austeritate

Solicitările FMI şi Comisiei Europene (CE) în schimbul unui acord de sprijin financiar sunt atât de dure, încât reprezintă un preţ prea mare de plătit pentru Ungaria, a declarat premierul ungar Viktor Orban, după ce în presa locală a apărut o listă a condiţiilor Fondului şi CE.

BCE a înrăutăţit prognoza de creştere economică în zona euro pentru acest an şi 2013

Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit joi prognoza de creştere a economiei zonei euro în acest an şi cel viitor, din cauza incertitudinilor sporite, a măsurilor de ajustare în sectorul financiar şi cel non-financiar, a şomajului ridicat şi a redresării globale inegale, a anunţat instituţia.

FMI pune Ungariei condiţii dure pentru un acord, inclusiv tăierea pensiilor

FMI cere Ungariei să îndeplinească o serie de condiţii dure în schimbul unui acord, potrivit unei "liste a morţii" prezentată liderilor partidului de guvernământ Fidesz, scrie cotidianul Portfolio, citând presa locală.

Cazare mai scumpă pe litoral, de anul viitor

Tarifele la cazare pe litoral vor creşte anul viitor în medie cu 7%, după trei ani de stagnare şi un sezon foarte bun în acest an, hotelierii invocând scumpirea utilităţilor şi a combustibilului în 2012 şi 2013.

UE ar putea amenda Gazprom cu peste 10 miliarde de euro pentru obstrucţionarea concurenţei

Gigantul rus Gazprom ar putea fi amendat de Comisia Europeană (CE) cu peste 10 miliarde de euro, dacă se dovedeşte că a încălcat legislaţia antitrust europeană, suma fiind apropiată de profitul de aproape 9 miliarde de euro obţinut de grup în primul trimestru.

Elena Udrea: Cazinoul din Constanţa, aproape să ajungă pe mâna samsarilor imobiliari

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea susţine că primarul Constanţei, Radu Mazăre, îşi poate pune în sfârşit în practică planul de a vinde Cazinoul pe nimic amicilor săi care văd în clădirea monument istoric o mare afacere.

Modelele tinerilor români, când vine vorba de bani: mama, Isărescu, Ţiriac şi Bill Gates

O treime dintre tinerii români îşi construiesc comportamentul financiar urmând exemplul familial, în principal al mamei, iar, dintre persoanele publice, cele mai apreciate modele în materie sunt Mugur Isărescu, Ion Ţiriac sau Bill Gates, potrivit unui sondaj realizat de BCR.

Secretar de stat în Ministerul Economiei: Companiile să nu se aştepte să găsim peştera lui Ali Baba şi să plătim imediat arieratele

Companiile nu trebuie să se aştepte ca statul să găsească peştera lui Ali Baba, de unde să ia bani pentru plata arieratelor, a declarat Nicolae Rotileanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, răspunzând investitorilor străini, care consideră că această problemă afectează imaginea României.

ANALIZĂ – PIAŢA NUNŢILOR: Criza reduce la jumătate nunţile din restaurante şi taie din invitaţi şi meniuri

Anul trecut s-au căsătorit cele mai puţine cupluri din ultimele trei decenii, iar restaurantele pierd o sursă importantă de venit pentru că de la debutul crizei numărul de nunţi a scăzut la jumătate, invitaţii sunt tot mai puţini, fac daruri mai ieftine mirilor, dar şi meniurile sunt mai sărace.

Oficial german: România are o problemă de imagine în Germania, dar fundamentele economice sunt bune

România are o problemă de imagine în Germania, dar fundamentele economice sunt foarte bune, iar punctele slabe, recunoscute de toată lumea, nu reprezintă bariere investiţionale doar pe piaţa românească, a declarat Anne Ruth Herkes, secretar de stat în Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei.

Şomajul din Grecia a atins un nou record în iunie, de 24,4%

Rata şomajului din Grecia a urcat în iunie la 24,4%, de la 23,5% în mai şi 17,2% în aceeaşi lună a anului trecut, înainte ca recesiunea şi programul de austeritate să împingă tot mai multe companii spre faliment.

Sondaj Bloomberg: Euro va supravieţui anului 2012

Zona euro se va menţine în actuala compoziţie până la sfârşitul anului, Spania va cere ajutor extern în următoarele 12 luni, iar Italia va reuşi să evite această soartă, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor, analiştilor şi traderilor abonaţi la serviciile agenţiei.

Cazinoul din Constanţa revine în administrarea Primăriei

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis să transfere Cazinoul din Constanţa în administrarea Primăriei, întrucât nu are fonduri pentru reabilitarea clădirii, iar termenul de începere a lucrărilor a fost depăşit.

August, luna cu încasări vamale record: la bugetul statului au intrat peste 900 de milioane de lei

Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) a informat, joi, că luna august a fost una de încasări record, cu cele mai mari sume încasate din 2007 până în prezent, fiind atrasă la bugetul statului suma de 954.103.959 de lei.

Noi reparaţii la autostrada Arad-Timişoara, încă neinaugurată

Autorităţile au impus noi restricţii de viteză pe autostrada Arad-Timişoara, care ar urma să fie inaugurată la sfârşitul lunii, din cauza unor lucrări de reparaţii la asfalt care au loc în trei puncte, traficul desfăşurându-se pe câte o bandă în zonele cu probleme.

Şomajul din Franţa a crescut la maximul ultimilor 13 ani, în contextul stagnării economice

Şomajul din Franţa a crescut în trimestrul doi la maximul ultimilor 13 ani, din cauza concedierilor determinate de stagnarea economiei, situaţia generând presiuni severe asupra guvernului de a revigora creşterea economică, una dintre promisiunile de campanie ale preşedintelui Francois Hollande.

Motorola a prezentat linia de smartphone-uri premium pentru acest sfârşit de an – FOTO

Motorola Mobility, divizie a Google, a prezentat, la New York, linia de smartphone-uri premium pentru acest sfârşit de an, care include trei modele Razr cu ecrane între 4,3 inci şi 4,7 inci, modelul de top fiind echipat cu o baterie de mare capacitate pentru autonomie ridicată în reţele LTE 4G.

INS confirmă creşterea economică de 0,8% la semestru. PIB ajunge la 248,59 miliarde lei

INS a confirmat joi estimările "semnal" privind creşterea economică, de 0,5% în al doilea trimestru faţă de primele trei luni şi 0,8% la semestru, astfel că PIB a ajuns la jumătatea anului la 248,592 miliarde lei, susţinut de creşterile din construcţii şi activităţi profesionale şi de servicii.

Ambasadorul Germaniei: România, în situaţia de a redobândi încrederea politică şi economică pierdută

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Andreas Von Mettenheim, a declarat că în prezent România se confruntă cu situaţia dificilă de a redobândi încrederea politică şi economică pierdută, aceasta fiind necesară şi pentru atingerea obiectivelor de politică externă ale ţării.

Ponta: Relaţiile între Germania şi România nu pot fi stricate de oameni politici ca mine

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la un eveniment de marcare a 10 de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, că regretă declaraţiile sale din timpul suspendării preşedintelui referitoare la cancelarul Angela Merkel, dar că relaţiile României cu Germania nu pot fi stricate nici chiar de el.

Ponta, huiduit de un participant la o conferinţă aniversară a Camerei de comerţ româno-germană

Premierul Victor Ponta a fost huiduit, miercuri seară, de o persoană aflată în sală la o conferinţă organizată cu ocazia sărbătoririi a zece ani de la înfiinţarea Camerei de comerţ româno-germană (AHK), incidentul având loc în momentul în care el a fost invitat să ia cuvântul.

CE ar putea lansa procedura de infringement împotriva Ungariei din cauza taxei pe tranzacţiile financiare

Comisia Europeană ar putea lansa o procedură de infringement împotriva Ungariei, pe 27 septembrie, din cauza planurilor autorităţilor de la Budapesta de a introduce o taxă pe tranzacţiile financiare în 2013 inclusiv pentru banca centrală.

Nokia a prezentat două smartphone-uri Lumia cu soft Windows cu care vrea să concureze iPhone

Nokia a prezentat miercuri la New York două smartphone-uri Lumia cu sistem de operare Windows Phone, cu carea vrea să recâştige din vânzările pierdute în favoarea iPhone şi a telefoanelor cu sistemul Android, transmite Bloomberg.

Camelia Şucu: În 2008 clientul putea cheltui 20% din valoarea casei pentru mobilă. Acum 10% e mult

Vânzările de mobilă sunt în continuă scădere în ultimii ani, iar dacă înainte de criză consumatorul român era dispus să aloce minim 20% din valoarea locuinţei pentru a o mobila, în prezent şi 10% este foarte mult, afirmă Camelia Şucu, una din cele mai cunoscute femei din mediul local de business.

Apple ar putea fi dată în judecată dacă va comercializa iPhone 5 în China. Care este motivul

Compania chineză GooPhone, înregistrată în Hong Kong, care a creat o copie ieftină a iPhone 5 înaintea lansării smartphone-ului, programată săptămâna viitoare, afirmă că a patentat design-ul şi că va da în judecată Apple dacă iPhone 5 va fi pus la vânzare în China.

Grecia este presată de creditorii internaţionali să treacă la săptămâna de lucru de 6 zile

Creditorii europeni ai Greciei cer guvernului de la Atena să introducă săptămâna de lucru de 6 zile, în cadrul prevederilor dure ale celui de-al doilea program de salvare, relatează The Guardian.

Mazăre: Acest sezon estival a fost cel mai bun după ’89. La Mamaia urmează investiţii de 50 milioane euro

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că acest sezon estival a fost cel bun "de la Ceauşescu încoace", spunând că numărul turiştilor va creşte după ce la Mamaia vor fi construite, în perioada următoare, noi hoteluri şi apartamente de lux, prin investiţii de aproximativ 50 de milioane de euro.

Mazăre vrea să scoată Cazinoul din Constanţa la vânzare

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, vrea trecerea Cazinoului la municipalitate în condiţiile în care MDRT, care l-a luat în administrare în urmă cu un an, nu a început reabilitarea acestuia, el spunând că intenţionează să vândă obiectivul printr-o licitaţie internaţională.

Barroso: Există suficientă voinţă politică pentru salvarea euro

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a dat asigurări, miercuri, că în prezent există suficientă voinţă politică pentru salvarea euro, iar integrarea europeană nu este pusă în pericol de criza actuală.

Turiştii vor fi înscrişi în sistemul electronic de evidenţă începând cu luna decembrie

Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), prin care vor fi înregistraţi "în timp real" turiştii cazaţi în hoteluri şi pensiuni, va fi funcţional din decembrie şi pe baza informaţiilor furnizate se va justifica finanţarea unor proiecte de infrastructură turistică, potrivit MDRT.

iPhone 5, aşteptat să fie lansat pe 12 septembrie. Vânzările ar putea ajunge la 10 milioane de unităţi în prima săptămână

Vânzările smartphone-ului iPhone 5, aşteptat să fie lansat de Apple la 12 septembrie, s-ar putea situa la 6-10 milioane de unităţi în prima săptămână, analiştii considerând că cererea acumulată din trimestrul al doilea, când rezultatele au dezamăgit, va permite o revenire spectaculoasă a companiei.

Proteste la Oltchim: Aproximativ 100 de angajaţi s-au năpustit în sediu. Ponta: Nu trebuie să speriem investitorii

Aproximativ 100 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au năpustit, miercuri după-amiază, în sediul combinatului după ce conducerea unităţii a solicitat la negocieri o delegaţie de şase oameni, la ora transmiterii acestei ştiri discuţiile fiind în desfăşurare, fără a fi înregistrate incidente.

Directorul Oltchim, Constantin Roibu, a DEMISIONAT. A ocupat această funcţie timp de 21 de ani

Constantin Roibu a demisionat din funcţiile de director general, poziţie ocupată timp de 21 de ani, şi membru al Consiliului de Administraţie al Oltchim (OLT), ca urmare a propunerii şefului OPSPI, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului combinatului chimic.

Ponta: Daniel Chiţoiu răspunde cu „capul, viaţa şi tot” pentru privatizarea Oltchim

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, răspunde cu "capul, viaţa şi tot" pentru privatizarea Oltchim şi că există două mari companii, din "zone geografice total diferite", interesate să preia combinatul chimic.

Directorul Aeroporturi Bucureşti a fost demis, în urma scandalului izbucnit după uciderea turistei japoneze

Directorul general al Aeroporturi Bucureşti, Cornel Poteraşu, a fost înlocuit vineri de la conducerea companiei, de către ministrul Transporturilor, ca urmare a scandalului privind siguranţa celor care tranzitează aeroportul Otopeni, izbucnic după uciderea unei turiste japoneze.

Google vrea să ştie care dintre clienţi sunt zgârciţi, pentru a le face oferte speciale

Google a brevetat recent o tehnologie prin care poate determina predispoziţia individuală a fiecărui client faţă de cumpărarea unui produs, pentru a putea oferi cele mai convingătoare discounturi celor mai "zgârciţi" utilizatori.

Martin Harris: România are nevoie de stabilitate politică şi economică pentru creşterea economică

România are nevoie de stabilitate politică şi economică pentru a avea creştere economică, iar continuarea programului cu FMI şi cel de reformă poate reprezenta o bază importantă pentru investitori, afirmă ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris.