Protestul de la metrou, comentat de Ion Cristoiu: Una din cele mai mari crize ale statului de drept din România / „S-a creat un precedent periculos, dar nu Rădoi este de vină”

2441 afișări
Imaginea articolului Protestul de la metrou, comentat de Ion Cristoiu: Una din cele mai mari crize ale statului de drept din România / „S-a creat un precedent periculos, dar nu Rădoi este de vină”

FOTO: Preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM) din Metrorex S.A, Ion Rădoi

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că protestul spontan de la metrou este una dintre cele mai mari crize ale statului de drept în România, în care sindicatul lui Ion Rădoi a acţionat cu o brutalitate ieşită din comun, creând un precedent periculos.

Ion Cristoiu spune că liderul Sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, este mult mai puternic decât pare, iar în confruntarea cu el guvernanţii au fost prinşi pe picior greşit.

“În momentul în care s-a ivit această criză la metrou s-a pus în mişcare o maşinărie propagandistică a regimului absolut inutilă pentru că ea a vrut să arate că mişcarea aceasta îşi are drept cauză faptul că o grupare încasează nişte bani pe nişte chirii din spaţiile comerciale. Cazul Ion Rădoi eu îl ştiu. În februarie 1996 am scris un editorial în Evenimentul Zilei intitulat <Pipota lui Ion Rădoi> (…) care e valabil şi acum. Articolul spunea că Ion Rădoi este mult mai puternic decât credem noi. Sindicatul de la Metrou este de vreo 20 şi ceva de ani sub puterea lui Ion Rădoi. Metroul este un domeniu foarte sensibil pentru că orice protest duce la o criză (…) Dacă vrei să te confrunţi cu sindicatele din Transporturi în general, trebuie să pregăteşti cu minuţiozitate acţiunea. Şi mai ales cu Ion Rădoi”, a spus publicistul vineri seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu a explicat că liderul sindicatului Metrorex a supravieţuit în această funcţie peste 20 de ani datorită mitei primite de-a lungul timpului de la miniştrii Transporturilor, iar cauza protestului nu a fost evacuarea spaţíilor comerciale de la metrou, ci tăierea salariilor, decisă anul trecut de fostul ministru liberal, Lucian Bode.

“El a supravieţuit miniştrilor Transporturilor printr-o treabă foarte simplă. Miniştrii Transporturilor l-au mituit pe el şi pe gruparea lui, închiriindu-le spaţiile comerciale de la metrou. Deci acolo este o mită. Ca să înţelegeţi prostia guvernanţilor de acum. Anul trecut, Lucian Bode, care era ministrul Transporturilor, a mărit cu 18% salariile la Metrorex. A venit un domn Drulă, useristplusist (…) care a zis gata, nu le mai dăm salarii mărite, fără nicio pregătire. În acel moment, toţi cei de la metrou s-au solidarizat cu Rădoi. Când a izbucnit acest conflict, domnul Drulă a plusat: nu vreţi să vă tai salariile, vă iau chiriile, fără a-şi da seama că în spatele lui Rădoi sunt toţi sindicaliştii. Prostia facebook-istă, propagandistică de 2 lei că o să conving, dacă scriu pe site-urile sereisto-sepepiste că ei sunt manipulaţi de Rădoi, că ăia o să plece. Când e vorba de bani, poţi să scrii în 50.000 de site-uri, că nimeni nu dă înapoi”, a explicat publicistul.

În opinia sa, ministrul userist al Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost prins pe picior greşit din cauza mentalităţii dictatoriale că totul se face pocnind din degete, fără o minimă pregătire.

“Dacă vrei să rezolvi problema Rădoi, o pregăteşti. În primul rând că nu le iei ăia 18%. Îi laşi şi le iei mai târziu. Ce s-a întîmplat azi este tipic Guvernului USRPLUS. Ei cred că dacă sunt miniştrii şi primari pocnesc din degete şi problemele se rezolvă (…) Nu au lecţia democraţiei (…) Democraţia presupune o infinită artă de a negocia. Ei nu sunt pregătiţi, au o mentalitate dictatorială mai mare decât comuniştii. (…) În cazul de faţă, dacă tu vrei să rezolvi problema aia, o rezolvi cu inteligenţă, dar ei pur şi simplu au bătut din picior”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu spune că, în faţa uneia dintre cele mai mari crize ale statului de drept din România, cum a fost cea de la metrou, regimul Iohannis nu trebuia să acţioneze impulsiv, ci să stea să se gândească ce are de făcut.

“Să luăm seria infinită de greşeli ale lor. Vineri dimineaţă s-a produs una dintre cele mai mari crize ale statului de drept din România. O mână de oameni au blocat şinele fără să anunţe nimic. În acel moment s-a confruntat Guvernul, regimul Iohannis cu o mare provocare. În faţa acestei provocări, pe care trebuia să o prevezi, tragi aer în piept şi te gândeşti ce faci. Sunt două posibilităţi în faţa unei asemenea crize: 1. Nu cedezi. Iniţial ei au luat-o pe varianta nu cedăm. Terorişti, cutare, spume la gură. Şi primul a fost Cîţu care s-a dus la blestematul ăla de Facebook”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu crede că premierul Cîţu trebuia să facă o conferinţă de presă şi nu să iasă pe Facebook cu o declaraţie care a dus la politizarea crizei.

“Premierul trebuia să iasă de dimineaţă cu o declaraţie de presă. Era vorba despre o provocare. În momentul unei asemenea sfidări, tu trebuia să faci o şedinţă şi să întrebi ce facem. Ori îl belim şi refuzi orice solicitare sau cedăm. Cum au anunţat acum că negociază. Nu te aşezi la masa negocierilor când dimineaţă ai spus că sunt terorişti (…) Vine Cîţu pe Facebook şi spune că de fapt ăsta-i pesedist şi a politizat. Făcând aşa a împins conflictul către zona politică, nu a beneficiat de sprijinul PSD şi, în loc să spună că se confruntă cu o criză uriaşă în care statul român e sfidat, el a scris pe Facebook. După asta vine Drulă, spume la gură… ticălos,terorist, îi facem dosar. Din start ai ridicat tonul că nu stai de vorbă şi acum mă anunţi că negociezi? Asta arată că asistăm la dezastrul politicii la plesneală (...) Ei au făcut totul la plesneală”, a argumentat publicistul.

Ion Cristoiu mai spune că acţiunea lui Ion Rădoi a fost de o brutalitate ieşită din comun, care a creat un precedent periculos, dar consideră că nu sindicalistul este de vină, ci guvernanţii care nu au prevăzut proporţiile acestei crize.

“S-a creat un precedent periculos, dar nu Rădoi este de vină. El şi-a făcut jocurile. De vină este faptul că nu s-au perceput proporţiile crizei. Nu este vorba că bucureştenii au mers sau nu pe jos. Acţiunea a fost făcută cu o brutalitate din partea lui Rădoi ieşită din comun. El a fost mai bine pregătit decât ăştia. Pervers a fost tipul. (…) A calculat şi a mirost slăbiciunea. El şi-a dat seama că în interiorul coaliţiei e o fisură (…) Comunicatul din seara aceasta este cea mai mare victorie a lui Rădoi (…) Este prima dată când o organizaţie sindicală face de-a dracului. (…) Nu l-a arestat pentru că într-o asemenea acţiune trebuie să ai minim de informaţii (…)  Faptul că se negociază cu teroriştii, cu ghilimele, este un eşec uriaş. Eu nu cedam. (…) Problema este caracterul sfidător al acestei acţiuni (…) Lor le-a ieşit pentru că până seara problema a fost rezolvată”, a susţinut publicistul.

Topul Săptămânii

În Topul Săptămânii realizat de Ion Cristoiu, locul 3 este ocupat procurorul militar Cătălin Piţu, care astăzi va afla dacă Dosarul Revoluţiei va merge în instanţă sau va fi respins.

Locul 5 - Mădălina Afrăsinie, judecător Tribunalul Bucureşti

“Mi-a acordat un interviu care va fi difuzat sâmbătă, 27 martie, de la ora 20.00, pe Aleph News. Ea mi-a spus ce modificări ale legilor Justiţiei pregăteşte dl. Stelian Ion. Una dintre ele, pe care mi-a sesizat-o şi e valabilă, este că Stelian Ion vrea să întărească controlul din partea Ministerului Justiţiei, cam ce voia şi Tudorel Toader asupra instanţelor. Se va introduce dreptul ministrului de a face inspecţie judiciară. Ei, când erau în Opoziţie, ziceau că de ce nu e independetă justiţia. Acum, visul lor e să fie o justiţie cât mai dependentă, dar de ei”.

Locul 4 - Ion Iliescu, fost preşedinte al României

“Pentru că CCR a fost corectă când, în unanimitate, a declarat neconstituţională legea prin care se desfiinţează Institutul Revoluţiei Române. Eu cred că punctul de vedere al lui Ion Iliescu, că a fost Revoluţie - cu care eu nu sunt de acord - exprimat de acel Institut, e bine să existe, ca şi punctele noastre de vedere că a fost lovitură de stat. Avem doar trei preşedinţi. Lasă, e institutul lui, care e problema?”

Locul 3 - Cătălin Piţu, procuror militar

“Vă dau o ştire. Rechizitoriul şi dosarul Revoluţiei pe care l-a trimis domnul Piţu la Camera preliminară a fost întors. La Camera preliminară i s-a cerut să facă nişte modificări. Mâine (nr. sâmbătă, 27 martie 2021) aceste modificări sunt prezentate instanţei şi instanţa trebuie să decidă. Sau acceptă şi atunci dosarul e trimis în instanţă, sau este respins tot dosarul. Deci avem de-a face cu un moment chiar important”.

Locul 2 - Marcel Ciolacu, preşedintele PSD

“Ne-a anunţat că va face o moţiune de cenzură absolut inutilă. Şi are momentele acestea de enervare de parcă e Drulă. Şi când a fost controversa dintre Vlad Voiculescu şi Violeta Alexandru pe Facebook a ieşit şi a cerut să vină UE. Nu-i stă bine”

Locul 1 - Violeta Alexandru (PNL) şi  Vlad Voiculescu (USRPLUS)

“Cred că România ar arăta altfel dacă nu ar fi Facebook-ul. Violeta Alexandru şi Vlad Voiculescu se hârjonesc pe Facebook. Violeta Alexandru a postat la 11 noaptea, în loc să se demacheieze, şi i-a răspuns imediat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, ceea ce înseamnă că se urmăresc unul pe altul pe Facebook. O rugăminte. Dragi guvernanţi, lăsaţi Facebook-ul pentru că nu are nicio legătură cu România reală!”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici