Șeful DNA: Nu am avut niciodată cereri din parte cuiva, nu au existat ingerințe, poate am fost eu mai norocos
This browser does not support the video element.
Procurorul șef DNA, Marius Voineag, a făcut declarația în cadrul emisiunii Off The Record cu Sorina Matei.
„Cât ocupi funcții publice trebuie să fii foarte responsabil, este posibil ca pagubele să le deconteze instituția, este o dovadă de imaturitate (…) Eu vă pot confirma că nu am avut parte de astfel de discuții”, referindu-se la presupusa discuție pe care fostul președinte Klaus Iohannis a avut-o cu vechea conducere a DNA.
De asemenea, Voineag a spus că în timpul mandatului său nu au existat ingerințe în activitatea DNA.
„Nu am avut niciodată cereri din parte cuiva (…) Nu au existat ingerințe (…) Poate am fost eu mai norocos și am prins altfel de etapă”, a precizat Marius Voineag.
Potrivit unor informații neconfirmate de fostul președinte al României, Iohannis le-ar fi spus celor din conducerea DNA că politicul are nevoie de liniște.