Tribunalul București răspunde acuzațiilor PNL: Respingem presiunile politice asupra judecătorilor / CSM: Litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public

Publicat: 02 07. 2026, 11:31
Actualizat: 02 07. 2026, 11:58
Politia Capitalei a fost sesizata, miercuri, 8 iulie 2020, prin SNUAU 112, despre faptul ca, la Tribunalul Bucuresti se afla un dispozitiv exploziv. Cladirea a fost evacuata, la fata locului s-a deplasat echipa pirotehnica din cadrul IGPR, iar circulatia rutiera pe sensul Mircea Voda catre Piata Unirii a fost restrictionat.ILIE MARIAN / MEDIAFAX FOTO

UPDATE: CSM, despre reacțiile PNL: „Litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public”

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis că reacțiile publice ale Partidul Național Liberal la hotărârile instanțelor reprezintă o escaladare „fără precedent” a discursului îndreptat împotriva justiției și pot exercita presiuni asupra judecătorilor.

CSM subliniază că hotărârile judecătorești pot fi contestate exclusiv prin căile de atac prevăzute de lege și avertizează că transferarea litigiilor în spațiul public este incompatibilă cu statul de drept.

„Într-o democrație constituțională, litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public prin delegitimarea autorității judecătorești”, se arată în comunicatul Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Știrea inițială

Conducerea Tribunalului arată că specializarea judecătorilor, inclusiv în cauzele care privesc partidele politice, este prevăzută de lege și face parte din măsurile de organizare internă menite să eficientizeze activitatea uneia dintre cele mai aglomerate instanțe din țară și să asigure o practică judiciară unitară.

Măsuri manageriale adoptate transparent

Instanța subliniază că toate măsurile manageriale au fost adoptate transparent și în temeiul legii, amintind că, în aceeași perioadă, a fost înființată și o secție pentru minori și familie, iar alte completuri specializate se află în analiză, la solicitarea judecătoriilor de sector.

Reacția Tribunalului București vine după ce PNL a anunțat că va contesta Hotărârea nr. 18 din 23 iunie 2026 a Colegiului de Conducere al instanței, prin care au fost înființate completuri specializate pentru dosarele privind partidele politice.

Liberalii au susținut că măsura ar fi fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii și au anunțat că vor cere recuzarea judecătoarei care judecă unul dintre dosarele legate de Congresul Extraordinar al partidului.

Poziția PNL privind conducerea partidului

Într-un comunicat separat, PNL a afirmat că decizia Tribunalului București de suspendare provizorie a executării unei hotărâri a Consiliului Național Extraordinar nu afectează conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie, susținând că hotărârea instanței produce efecte doar pentru viitor.

Tribunalul București a decis suspendarea provizorie a executării Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie 2026, până la soluționarea definitivă a dosarului pe fond, și a respins acțiunea formulată împotriva președintelui PNL, Ilie Bolojan, și a secretarului general Dan Motreanu, apreciind că aceștia nu au calitate procesuală pasivă.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile. Următorul termen de judecată în dosarul privind hotărârile adoptate la Congresul PNL este programat pentru 8 iulie.