Dustin Hoffman, omagiat pentru întreaga carieră la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa
Vizibil emoționat după proiectarea unui montaj cu unele dintre cele mai cunoscute roluri ale sale, din filme precum „Tootsie”, „Rain Man” și „Kramer vs. Kramer”, actorul a spus că se consideră „foarte norocos” să își vadă întreaga carieră proiectată pe marele ecran, relatează Variety.
„M-am îndrăgostit de actorie pentru că mă făcea să mă simt viu”
În discursul său, Dustin Hoffman a declarat că este onorat de distincția primită. Actorul și-a amintit de colaborarea cu regretatul Robert Redford la filmul „Toți oamenii președintelui”, spunând că acesta i-a oferit o lecție pe care nu a uitat-o niciodată: în timpul realizării unui film nu te gândești la întreaga carieră, ci doar la munca pe care o ai de făcut.
Hoffman a povestit că și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din tinerețe. „M-am îndrăgostit de actorie pentru că a fost prima dată când am simțit că pierd noțiunea timpului. Am știut instinctiv că așa vreau să trăiesc. Voiam să fiu absorbit de ceea ce fac, pentru că asta mă făcea să mă simt viu”, a declarat actorul.
El a amintit că va împlini 89 de ani la începutul lunii august și a spus că este recunoscător pentru șansa de a face, timp de decenii, meseria pe care o iubește alături de oameni care împărtășesc aceeași pasiune.
Omagiu adus festivalului de la Karlovy Vary
Dustin Hoffman a elogiat și Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, despre care a spus că susține și inspiră actorii și cineaștii care își desfășoară activitatea din pasiune.
Actorul va prezenta sâmbătă, în cadrul festivalului, o proiecție specială a filmului „The Graduate” (Absolventul), producția din 1967 care i-a adus prima nominalizare la premiile Oscar.
Tot în acest an, Hoffman își va lansa volumul de memorii, intitulat „Look at Me”, care va apărea pe 10 noiembrie și va cuprinde detalii despre viața sa, familia sa și parcursul profesional.
Maggie Gyllenhaal, recompensată cu Premiul Președintelui
În cadrul aceleiași ceremonii, actrița și regizoarea Maggie Gyllenhaal a primit Premiul Președintelui Festivalului. Aceasta a declarat că a fost impresionată de momentul muzical care a deschis gala și a spus că experiența a emoționat-o profund.
Gyllenhaal a vorbit și despre cel mai recent film regizat de ea, „The Bride”, explicând că pasiunea pentru dans și muzică se regăsește și în această producție.
Festivalul se desfășoară până pe 11 iulie
Ceremonia de deschidere a fost urmată de proiecția filmului „The Match”, regizat de Juan Cabral și Santiago Franco.
Cea de-a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary se desfășoară în perioada 3-11 iulie. Pe lângă Dustin Hoffman, festivalul o va recompensa și pe Juliette Binoche cu Globul de Cristal pentru contribuția la cinematografia mondială, iar directorul de imagine Robert Richardson va primi aceeași distincție.
Și România este prezentă la festival
România este reprezentată la ediția din acest an prin mai multe coproducții selecționate în programul oficial. Printre acestea se numără filmul „Gregorius, the Chosen One”, o coproducție între Cehia, Polonia și România, inclusă în secțiunea Special Screenings. De asemenea, coproducții românești sunt prezente și în competițiile Crystal Globe și Proxima.