Mocănița de la Sovata, călătoria de poveste care îi farmecă pe turiștii străini

Publicat: 03 11. 2025, 10:40

Ascunsă între colinele pitorești ale Transilvaniei, mocănița de la Sovata a devenit una dintre cele mai căutate destinații de toamnă.

Trenul cu aburi, construit în Polonia în 1949, pornește zilnic din Sovata spre Câmpu Cetății, pe o rută de 14 kilometri care traversează păduri aurii și sate liniștite, potrivit Gândul.

„Parcurgem 14 kilometri pe o cale ferată veche, din 1916. Călătoria durează două ore și jumătate”, au explicat reprezentanții traseului turistic. Mocănița circulă cu o viteză de 35 km/h și oferă turiștilor șansa de a retrăi farmecul unei epoci apuse.

Turiștii străini spun că experiența este una memorabilă.

„A fost ceva de vis. Pădurea aurie, razele soarelui, glasul roților de tren, râsetul copiilor – minunat”, a povestit o vizitatoare.

„Priveliștea asupra pădurii e superbă, culorile toamnei, aerul curat – foarte tare”, a spus o turistă din Germania.

Ca în fiecare toamnă, vagoanele mocăniței au fost decorate cu dovleci și simboluri de Halloween, iar atmosfera a fost una de sărbătoare.

Mulți pasageri au venit costumați, contribuind la farmecul călătoriei printr-un peisaj desprins din basme.

„Trenul e foarte frumos decorat și mă bucur că nu numai noi ne-am costumat. Și alții au fost de aceeași părere”, a spus o tânără entuziastă.