Creierul nu tratează toți banii la fel. Descoperirea care explică de ce uneori îi cheltuim mai ușor
Mintea atribuie valori diferite acelorași sume
Când vine vorba despre bani, oamenii nu iau întotdeauna decizii perfect raționale, potrivit Phys. Conceptul de „contabilitate mentală” susține că oamenii își organizează banii în categorii subiective, care pot diferi de valoarea financiară reală.
De exemplu, 100 de dolari primiți pentru ore suplimentare pot fi percepuți diferit de o rambursare fiscală de aceeași valoare. Prima sumă este privită drept bani câștigați, în timp ce a doua poate fi considerată un bonus care poate fi cheltuit mai ușor.
Un studiu realizat pe 5.589 de participanți din 21 de țări arată că acest mecanism continuă să funcționeze și în prezent, chiar dacă plățile digitale au schimbat radical modul în care oamenii primesc și cheltuiesc bani.
Cercetarea, publicată în Journal of Consumer Research, reprezintă primul test la scară largă privind reproducerea și generalizarea teoriei contabilității mentale.
Aceeași economie poate părea mai mare sau mai mică
Participanții au fost puși în fața mai multor scenarii privind deciziile de cumpărare. Cercetătorii au analizat inclusiv dacă o economie de aceeași valoare este percepută diferit în funcție de prețul total al produsului.
De exemplu, economisirea a 5 dolari poate părea mai importantă în cazul unui produs de 10 dolari decât în cazul unuia de 100 de dolari, deși suma economisită este identică.
Diferențe între țările mai bogate și cele cu venituri reduse
Efectele contabilității mentale s-au dovedit mai slabe în țările cu venituri reduse decât în cele mai bogate.
O posibilă explicație este că persoanele care dispun de mai puțini bani pentru cheltuieli discreționare sunt mai sensibile la valoarea concretă a unei sume, indiferent de context.
În schimb, factori precum vârsta, nivelul de educație sau venitul gospodăriei nu au fost asociați în mod clar cu acest fenomen, ceea ce sugerează că mecanismul apare în categorii foarte diferite de consumatori.