Facebook îşi cere scuze după o eroare a funcţiei „Safety Check”
Atacul sinucigaş din parcul Lahore, Pakistan, a omorât aproximativ 70 de persoane, inclusiv copii. La scurt timp după tragedie, Facebook a activat opţiunea “Safety Check” pentru ca utilizatorii să îşi anunţe prietenii că se află în siguranţă.
Cu toate acestea, sistemul celor de la Facebook a dar erori şi utilizatori care se aflau la mii de kilometri distanţă de Pakistan au primit notificare din partea companiei şi au fost rugaţi să spună dacă sunt bine.
Opţiunea a stârnit reacţii diverse atunci când utilizatori din întreaga lume au primit următorul mesaj: “Esti afectat de explozie?”, fără a primi şi alte informaţii despre o posibilă ameninţare.
Mii de persoane din toată lumea şi-au făcut cunoscută indignarea postând diverse mesaje pe reţele de socializare.

“Din păcate, mii de persoane care nu erau afectate de criza din Pakistan au primit o notificare de la Facebook prin care li se cerea să spună dacă sunt bine”, a declarat un oficial al companiei.
“Eroarea de duminică s-a aflat în opoziţie cu intenţia noastră”, a ţinut să precizeze acesta, adăugând “Am încercat să rezolvăm problema cât mai repede posibil”.
“Ne cerem scuze tuturor celor care au primit această notificare din greşeală”, a declarat reprezentantul Facebook, ţinând să sublinieze: “Sperăm ca persoanele care s-au aflat în zona atentatului să se folosească de Safety Check şi să îşi anunţe prietenii că sunt în siguranţă”.


Citeşte şi: Israelul îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Turcia, evocând o ameninţare din partea SI
Citeşte şi: „Trezorierul” cartelului lui „El Chapo” Guzman, arestat în Mexic, urmează să fie extrădat în SUA
Citeşte şi: Atacul sinucigaş din Pakistan, soldat cu 69 de morţi şi 300 de răniţi, revendicat de o facţiune a talibanilor