FOTO | Era în travaliu, dar asta nu a oprit o doctoriţă să ajute la naşterea unui alt bebeluş. Gestul său face înconjurul lumii
Duminică, medicul Amanda Hess se afla la Frankfort Regional Medical Center, din Kentucky, unde urma să nască, însă s-a decis să ajute la naşterea unui alt bebeluş, întâi. Hess se afla într-o cameră, pregătindu-se să intre în travaliu, când a observat în programul de pe calculator care updata informaţiile despre pacienţi că o femeie avea complicaţii la naştere, bebeluşul său fiind în mare pericol.
Medicul care trebuia să o asiste pe respectiva pacientă se afla într-o pauză, în drum spre spital, însă. Chiar şi aşa, Hess a intervenit.
„Mi-am zis, ‘ok, nu e tura mea, sunt în cămaşă, dar trebuie să aducem acest copil pe lume'”, a declarat medicul pentru NBC News.
„Mi-am pus un halat peste, pentru a-mi acoperi spatele şi mi-am pus nişte bocanci peste pantofi, ca să mă protejez de orice fel de lichid, şi am intrat în sala de naşteri. Cunoşteam pacienta”, a mai spus medicul.
Când Hess a intrat în sala, a recunoscut-o imediat pe pacientă pe care o examinase cu doar câteva zile în urmă, deşi nu era medicul ei.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
Citeşte şi: VIDEO | Ozzy Osbourne, în viaţă după 40 ani de abuzuri sexuale, droguri şi alcool. Geneticienii explică cum de este posibil
Citeşte şi: VIDEO | Maşină a Brigăzii Antitero, filmată în timp ce mergea pe linia de tramvai. SRI: Era o intervenţie
Citeşte şi: Danemarca va deporta o bătrână din România, sub incidenţa noii legislaţii împotriva cerşitului
Citeşte şi: Fondatorul Untold dezvăluie de ce a renunţat la partea sa din firmă, deşi a investit cel mai mult: Cu toţi banii din lume nu mai pot face nimic pentru mine