Gerard Butler, aproape de moarte. Ce a păţit actorul în timpul fimărilor pentru ultimul său film - VIDEO

Actorul Gerard Butler a fost aproape de moarte în timpul filmărilor pentru cel mai recent film al său, "Chasing Mavericks".

7130 afișări
Imaginea articolului Gerard Butler, aproape de moarte. Ce a păţit actorul în timpul fimărilor pentru ultimul său film - VIDEO

Gerard Butler (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmările la  "Chasing Mavericks" puteau să se termine tragic pentru actorul scoţian Gerard Butler, care în una dintre scenele filmului a fost aproape să îşi piardă viaţa, scrie tabloidul britanic Daily Mail.

Butler a fost rănit destul de serios într-o scenă în care se afla pe o placă de surf alături de un alt coleg din echipa de filmare. În timp ce filma una dintre scenele în care face surfing, un val l-a surprins, actorul fiind lovit în zona capului. 

Timp de aproximativ un minut Butler a fost ţinut sub apă de puterea valului, acesta mărturisind că pentru câteva momente şi-a pierdut cunoştinţa. Actorul de la Holywood a fost prins într-un val "cu două capete", în care surferul este prins de puterea apei şi scufundat la o adâncime destul de mare, după care un al doilea val loveşte.

Actorul susţine că în timpul accidentului a trecut prin momente dificile. "A fost ca şi când un tsunami venea peste mine şi nu am mai reuşit să ies la suprafaţă", a declarat Butler.

"Am stat sub apă ceva timp şi din cauza valului mă tot rostogoleam, apoi un al doilea val a venit şi sincer am crezut că voi muri acolo făcând un film", a mai spus actorul scoţian.

"Chasing Mavericks" spune povestea adevărată a lui Joy Moriatry, un băiat de 16 ani şi misiunea sa de a face surfing pe cele mai periculoase valuri din Santa Cruz.

"Când am auzit despre povestea aceasta m-am gândit că este ocazia perfectă de a învăţa să fac surfing. Filmul mi-a explicat cât de greu este să faci acest sport şi cât de riscant este să fii surfer", a adăugat Butler. Cu toate acestea, actorul spune că accidentul nu a fost nu motiv pentru care să se oprească din filmat.

"Am fost foarte aproape să mor, dar chiar vroiam să mă întorc la filmări. A fost foarte amuzant pentru că atunci când eram în ambulanţă chiar voiam să mă întorc pe placă. Cineva mi-a descris aceste valuri ca fiind un fel de iad lichid. E un sport foarte periculos pentru că poţi fi lovit de valuri şi purtat în adâncimi vreo 25-30 de metri, rişti să fi ucis", a mai spus Gerard Butler.

Filmul "Chasing Mavericks" este produs de Gerard Butler şi va apărea pe 26 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici