INTERVIU Zucchero, rockerul iubit de publicul din România: Trăieşte şi râzi, tu, lume veselă şi tristă - VIDEO

Toamna se numără concertele spectaculoase de la Sala Palatului, iar Zucchero ajunge pentru prima dată pe această scenă pe 14 noiembrie.Rockerul romantic,cu faimoasa sa pălărie,ce făcea deliciul românilor pe acorduri sentimentale,în anii '90,vorbeşte într-un interviu MEDIAFAX despre frumuseţea lumii.

543 afișări
Imaginea articolului INTERVIU Zucchero, rockerul iubit de publicul din România: Trăieşte şi râzi, tu, lume veselă şi tristă - VIDEO

INTERVIU Zucchero, rockerul iubit de publicul din România: Trăieşte şi râzi, tu, lume veselă şi tristă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Zucchero era, pe vremuri, un băieţel italian care asculta muzica afro-americană în Italia, ţara unde iubirea face legea. Ce frumos sună în italiană "Amore". Românii ştiu prea bine cum e muzica italienească, e parte din viaţa lor şi din poveştile lor de dragoste. Ştiu cum terasele de pe litoralul tocmai eliberat de sub ceauşism, răsunau pe muzică de Albano şi Romina, de Eros Ramazotti şi de Laura Pausini. S-au iubit candid şi răscolitor pe muzica italienilor. S-au despărţit pe "Senza una donna" a rockerului Zucchero. Aşa-i muzica, se suprapune peste viaţă.

Nu numai la mare se asculta muzica italienilor, ci pretutindeni în România. Prindeam şi noi în ţară Rai 1, postul italienilor de televiziune, la televizoare cu tub catodic, post-comunism, şi ne uitam la festivalul Sanremo cu ochii rotunzi cât "pizza italiana".

Românilor le place Italia. Toscana apusurilor romantice şi Veneţia carnavalului. Dar Zucchero nu-i italianul tipic. Pe când era adolescent, asculta Blues-uri tandre şi contemplative sau cu acorduri fruste, energice, autentice. Asculta Howlin' Wolf, de unul singur şi Ottis Redding, alături de un prieten de-ai săi de culoare, care venise în Italia, un tip James, din Memphis, cel care l-a învăţat să cânte la chitară.

Îi plăcea şi muzica italienilor, cânta în corul bisericesc când era de-o şchioapă şi la orga din biserica mică a oraşului maritim unde locuia.

Cu cizmele de cowboy american a plecat însă din Italia, ţara în formă de cizmă, tocmai până în Statele Unite. Astăzi, însă, s-a întors să locuiască în Toscana, după ce a cântat pe scenă cu Eric Clapton, Jeff Beck, Stevie Ray Vaughan, Brian May, Miles Davis, Ray Charles, B. B. King, Sting, Bono, Paul Young, Peter Gabriel, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli şi alţii.

Cum în muzică a păşit încă din anul 1970, Zucchero e recunoscător publicului român, care l-a păstrat mereu în playlisturile de party-uri, cu hit-urile sale “Baila Morena”, “Senza una donna” sau “Il volo”. Artistul italian mărturiseşte: “De când am început să cuceresc publicul internaţional cu muzică mea, am avut un mare sprijin din partea românilor. Mă bucur că am posibilitatea să îmi întâlnesc admiratorii în două oraşe importante din România. Noul meu album are mai multe influenţe muzicale, de la rock până la blues, pe care îmi doresc să vi le arăt prin cele două concerte. Ne vedem în noiembrie”.

Pe 14 noiembrie vine la Bucureşti, la Sala Palatului, după ce pe 12 noiembrie va fi în concert la Cluj. Zucchero a acordat un interviu pentru MEDIAFAX cu ocazia concertelor în România în care povesteşte despre frumuseţea şi tristeţea lumii, despre iubire şi muzică. Două filme de Oscar l-au inspirat pe Zucchero pentru turneul cu care vine în România. "Django Unchained" şi "12 Years a Slave". Albumul e despre atacuri teroriste şi dragoste, despre un italian în sudul american şi un partizan al iubirii pentru tot ce e frumos pe lume. Înarmat cu hituri din întreaga carieră, artistul italian, aflat în plin turneu de promovare a albumului "Black Cat", promite un show de neuitat în România.

Prezentăm interviul integral cu Zucchero:

Reporter: Cum a fost călătoria vieţii tale şi cum o reflectă muzica ta? Erai un băiat din Italia care asculta muzică americană. Când te-am văzut la televizor prima dată, mă gândeam, ce atipic e rockerul ăsta cu pălărie, parcă e Pălărierul Nebun din Alice în Ţara Minunilor!

Zucchero: Muzica mea îmi reflectă viaţa, dar unele lucruri sunt istorice, se intâmplă în lume, nu neapărat în viaţa cotidiană. Viaţa mea e parte din lume. Aşa cânt. Sau aşa sunt.

Rep.: Cum compui muzica? Cânţi despre dragoste, dar şi politică. Ultimul album, "Black Cat" are o legătură şi cu atacurile teroriste din Paris sau cu sudul Americii, cu New Orleans-ul.

Z.: Prietenul meu Bono de la U2 a venit cu versurile pentru Streets Of Surrender şi eu am scris muzica. Pentru muzică m-au inspirat atacurile din Paris. Nu am formulă. A existat sămânţa ideii şi apoi am scris muzica. (În descrierea piesei Zucchero a scris "Un cântec contra urii şi un imn pentru libertate - n. r.)

Rep.: Când ai scris primul cântec de dragoste şi ce poveste reală te-a inspirat?

Z.: E aşa mare ţesătura vieţii şi complicată. A fost acum multă multă vreme.

Rep.: Ce te face vesel şi ce te întristează când te uiţi la lume, când pui noaptea capul pe pernă, după ce concertul s-a sfârşit şi tu ai cântat şi i-ai bucurat pe oameni?

Z.: E incredibil să vezi cum oamenii se bucură atunci când eşti pe scenă şi cânţi şi când te gândeşti că i-ai emoţionat şi înainte de concert atât de tare că au vrut să vină să te vadă. Lumea cred că se învârteşte iute-iute şi sunt mereu ba lucruri frumoase, ba triste care se întâmplă. Alternativ.

Rep.: Spune-ne ceva despre dragoste şi viaţă. Ceva ce le-ai spune şi copiilor tăi.

Z.: Iubiţi, trăiţi şi râdeţi mult.

Zucchero a lansat "Black Cat", album produs de trei din cei mai importanţi producători ai scenei internaţionale în acest moment: T Bone Burnett (cel care produce pentru Elton John), Brendan O Brian (Bruce Sprinsteen sau Bob Dylan) şi Don Was (producătorul celor de la Rolling Stones). La sfârşitul lunii septembrie, artistul va pleca în turneul mondial de promovare a albumului, turneu care include şi cele două concerte din România.

Noul material discografic are treisprezece piese şi include colaborări cu Bono şi Mark Knopfler, solistul, chitaristul şi compozitorul Dire Straits. Melodia "Streets of Surrender" este rezultatul colaborării artistice cu Bono şi este orchestrată cu inconfundabilă chitară a lui Mark Knopfler. "Streets of Surrender (S O S)" este un tribut adus victimelor atentatului de la sala de concerte Bataclan din Paris din noiembrie 2015.

În cei peste 30 de ani de carieră, perioada în care artistul a vândut peste 60 de milioane de albume, a cântat alături de unii dintre cei mai importanţi muzicieni ai vremii: Eric Clapton, Ray Charles, B B King, Sting, Brian Adams, Iggy Pop, Brian May sau Luciano Pavarotti.

Cariera lui Adelmo Fornaciari (supranumit Zucchero) a debutat în Italia la începutul anilor 70, iar artistul a devenit cunoscut după ce a participat la mai multe festivaluri din Peninsula, printre care şi celebrul Sanremo. În 1983 înregistrează primul album, "Un Po di Zucchero". Este propulsat în vârful topurilor internaţionale după ce produce, împreună cu Randy Jackson, mai multe albume care sunt primite foarte bine de public.

Primul succes uriaş îl are după ce scoate albumul "Blue’s", în 1987. Materialul discografic, care s-a vândut în 1,3 milioane de exemplare numai în Italia, este şi acum cel mai bine vândut material rock din Peninsula. În turneul de promovare a albumului îi are alături pe Joe Cocker şi Miles Davis.

Doar câteva zile au mai rămas până la concertul Zucchero de la Sala Palatului din Bucureşti, iar biletele pot fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro, cu un preţ între 78 si 348 lei. Evenimentul de la Bucureşti este precedat de un concert la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 12 noiembrie 2016.

"Zucchero Black Cat World Tour 2016" în România este produs de Diesel Events şi promovat de HTag PR.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici