Video Lucrări de grafică satirică, expuse în piscina unui parc de distracţii din Mamaia - FOTO, VIDEO

Patruzeci de lucrări de grafică satirică au fost expuse în piscina unui parc de distracţii din Mamaia, acestea putând fi văzute de turişti şi constănţeni pe toată durata verii, începând din 15 iunie.

244 afișări

Preşedintele Asociaţiei Culturale Wild Art, Laura Stroe, iniţiatoarea acestui demers, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în cea mai mare piscină din parcul de distracţii Aqua Magic din Mamaia sunt expuse 40 de lucrări semnate de trei artişti satirici - Leonte Năstase, Costel Pătrăşcanu şi Doru Axinte.

"În galerie sunt 40 de lucrări de grafică satirică, de caricatură şi ele au legătură tot cu apa şi cu distracţia estivală. Am zis că este bine să găsim o modalitate să reziste la apă toată vara şi am găsit un material impermeabil, un adeziv specific apei şi astfel am reuşit să realizăm această galerie", a spus Stroe, precizând că galeria subacvatică va fi deschisă începând de duminică.

Lucrările de grafică satirică au fost deja aşezate pe pereţii piscinei, dar operele vor fi expuse şi la suprafaţă, în incinta parcului de distracţii, pentru cei care nu vor să intre în apă, dar doresc să le vadă.

Unul dintre artiştii care au lucrări la această expoziţie subacvatică, Leonte Năstase, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că a fost surprins de această propunere, dar a acceptat-o cu plăcere.

"M-a surprins un pic invitaţia de a fi prezent cu lucrări la apă. Dacă până acum spuneam om la apă, acum şi lucrările noastre vor fi la apă. (...) Dacă la lucrări încercăm să fim cât mai originali, la modul de expunere ne cramponăm şi stăm la muzeul de artă şi la câteva săli oficiale, dar uite că mai avem o oportunitate simpatică de a ne face cunoscuţi unui public larg. Lucrările sunt uşor de digerat, au foarte mult umor şi uşoară nuanţă critică, satirică, la adresa societăţii", a spus Leonte Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici