Life-Inedit

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase astăzi, 28 iulie

Duminică, 28 iulie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5/40 şi SUPER NOROC. Premiul cel mare la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste un milion de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase, respectiv 41, 11, 9, 45, 42 şi 19, potrivit site-ului Loteriei Române.

TEST DE INFIDELITATE. Cum afli dacă partenerul de viaţă te înşală

Vacanţa cu familia reprezintă cea mai simplă modalitate de a afla dacă partenerul de viaţă este infidel, acestuia fiindu-i foarte greu să gestioneze relaţia cu amanta sa, în perioada concediului, potrivit huffinghtonpost.co.uk.

Microfonul folosit de John Lennon pentru înregistrarea albumului „Imagine”, scos la vânzare

Microfonul folosit de John Lennon pentru înregistrarea albumului "Imagine", din 1971, a fost pus la vânzare pe site-ul craigslist.com.

Bijuterii de 40 de milioane de euro, furate dintr-un hotel din Cannes

Bijuterii în valoare de 40 de milioane de euro au fost furate în cadrul unui jaf armat, duminică, de la hotelul Carlton din Cannes, în sudul Franţei, unde avea loc o expoziţie, a anunţat o sursă apropiată anchetei.

Zsolt Torok: Sunt onorat că sunt printre puţinii alpinişti care au ajuns pe Nanga Parbat

Alpinistul Zsolt Torok a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este onorat că se află printre puţinii alpinişti din lume care au reuşit să escaladeze vârful Nanga Parbat din Himalaya (8.126 m).

Johnny Depp se gândeşte să renunţe la actorie: „Acel moment nu este prea departe”

Johnny Depp se gândeşte serios să renunţe la actorie după eşecul celui mai recent film al său, "Călăreţul singuratic/ The Lone Ranger".

Jennifer Aniston recunoaşte că logodnicul ei i-a rupt un deget

Actriţa americană Jennifer Aniston recunoaşte că logodnicul ei, Justin Theroux, a călcat-o din greşeală pe picior şi i-a rupt un deget.

Băsescu a spus că a venit cu drag în judeţul Sibiu şi va reveni şi când nu va mai fi preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică, la Festivalul "Sus pe muntele din Jina" din judeţul Sibiu, că a venit "cu drag" în această zonă şi că va reveni şi când nu va mai fi preşedinte, precizând că în seara aceasta se va întoarce la Bucureşti.

Miss World 2013 România va fi aleasă dintre 16 finaliste

Reprezentanta României la competiţia internaţională de frumuseţe, Miss World 2013, va fi aleasă joi, 16 finaliste luptându-se pentru câştigarea titlului de cea mai frumoasă româncă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Băsescu a testat, la „Pro Motor”, noul Logan MCV: Foarte bun raportul preţ-calitate, o maşină bună

Preşedintele Traian Băsescu s-a suit la volanul noului Logan MCV, într-un test drive pentru "Pro Motor", el afirmând, în emisiunea difuzată duminică pe Sport.ro, că apreciează automobilul şi că raportul calitate-preţ este optim pentru această clasă.

Băsescu, la o sărbătoare a ciobanilor din Sibiu: „Oamenii de aici muncesc, nu au nevoie să le dea Guvernul. Nu trebuie deranjaţi de politicieni”

Preşedintele Traian Băsescu participă, duminică, alături de soţia sa, Maria, la Festivalul "Sus pe muntele din Jina" din judeţul Sibiu, unde face o baie o baie de mulţime, iar la un moment dat un cioban i-a oferit şefului statului un clop negru, acesta pozându-se cu el.

Momentul crucial din viaţa lui Stephen Hawking: Medicii au vrut să oprească aparatele care îl ţineau în viaţă

Omul de ştiinţă Stephen Hawking mărturiseşte, în numărul curent al Sunday Times, că la un moment dat, când era foarte bolnav, medicii i-au oferit soţiei sale opţiunea de a opri aparatele care îl ţineau în viaţă.

Michael J. Fox descoperă umorul din provocarea de a trăi cu Parkinson, într-un serial tv

Actorul canadian Michael J. Fox va deţine rolul principal într-un serial al postului NBC, care spune povestea unui bărbat care trebuie să facă faţă provocărilor maladiei Parkinson de care suferă.

John Malkovich făcea temele colegilor de facultate pe bani

Actorul american John Malkovich obişnuia să le ia bani colegiilor de facultate pentru a le face proiectele şi temele, aceştia nefiind foarte interesaţi de cursurile creative.

Ponta: Experienţa de la Sibiu – extraordinară, îmi voi aminti cu plăcere mereu!

Premierul Victor Ponta spune că participarea la Raliul Sibiului a fost "extraordinară" şi a felicitat organizatorii şi autorităţile locale, menţionând că "România demonstrează că poate organiza o etapă de Campionat European la cele mai înalte standarde".

O navă a Poliţiei de Frontieră a avut parte de o întâlnire-supriză pe mare: Băsescu la cârma unei şalupe – GALERIE FOTO

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit, sâmbătă după-amiază, pe mare, la bordul navei "Ştefan cel Mare" a Poliţiei de Frontieră, cu membrii echipajului acesteia, potrivit unor fotografii postate, duminică dimineaţă, de pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru".

JJ Cale a murit în urma unui atac cerebral. Cântăreţul şi compozitorul avea 74 de ani

Cântăreţul şi compozitorul american John Weldon Cale a murit, vineri, într-un spital din California, în urma unui atac celebral, la vârsta de 74 de ani, anunţul fiind postat pe site-ul personal al artistului.

Radu Mazăre a fost costumat în Regele Nabucodonosor, la carnavalul din Mamaia

Mii de turişti şi constănţeni au asistat, sâmbătă seară, la o nouă paradă desfăşurată în cadrul carnavalului din Mamaia, la care a participat şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, acesta costumându-se în Nabucodonosor, Regele Babilonului.

Brad Pitt a cumparat un avion privat pentru Angelina Jolie

Actorul american Brad Pitt i-a cumpărat partenerei sale de viaţă, Angelina Jolie, un avion privat, pentru a fi sigur că se vor putea întâlni constant cât timp el filmează pelicula despre al doilea război mondial "Fury", la Londra.

Halle Berry vrea să se întoarcă foarte repede la muncă, după naşterea băieţelului ei

Actriţa americană Halle Berry vrea să se întoarcă foarte repede la muncă după ce va naşte cel de-al doilea copil al său cu actorul francez Olivier Martinez, afirmând că nu îşi doreşte să ia o pauză în carieră după acest eveniment din viaţa sa.

Woody Allen se gândeşte să revină pe scenă ca actor de stand-up comedy

Regizorul american Woody Allen se gândeşte să revină la cariera sa de actor de stand-up comedy, după mai bine de patru decenii pe care le-a petrecut departe de scenă.

Principalul MOTIV pentru care soţii preferă să rămână într-o căsnicie nefericită

Lipsa curajului de a divorţa este principalul motiv pentru care soţii preferă să rămână într-o căsnicie nefericită, potrivit unui studiu.

Reţeta de weekend: Caponata – mâncare de vinete specific italiană

Caponata, o tocană de vinete specifică bucătăriei din sudul Italiei, poate fi servită rece sau caldă, ca fel principal sau garnitură, în special pentru friptura de vită, şi garantează aromele Mediteranei pe masa oricărui îndrăgostit de bucătăria simplă.

Maşina lui Victor Ponta de la Raliul Sibiului, în service din cauza unei mici probleme tehnice

Maşina cu care se deplasează, vineri, la Raliul Sibiului, premierul Victor Ponta şi pilotul Titi Aur a ajuns în service după cea de-a patra probă a competiţiei, din cauza unei "mici probleme tehnice", fiind vorba despre o planetară ruptă.

Mick Jagger, eternul „bad boy” din rockul britanic, a împlinit 70 de ani – GALERIE FOTO, VIDEO

Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a împlinit vineri vârsta de 70 de ani şi continuă să încânte publicul cu ocazia rarelor sale apariţii pe scenă, chiar dacă în ultima vreme nu a mai respectat cu fidelitate imaginea eternului "bad boy" din rockul britanic.

Rock the City: 250 de jandarmi vor asigura paza la festival

Un total de 250 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la festivalul Rock the City, organizat în incinta complexului expoziţional Romexpo, sâmbătă şi duminică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ponta, după prima probă la Raliul Sibiului: Am avut emoţii, dar nu m-am făcut de râs – VIDEO, FOTO

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, după prima probă la Raliul Sibiului, că a avut emoţii, pentru că de mai bine de un an nu a mai fost într-o maşină de raliuri, dar nu s-a făcut de râs, avându-l lângă el pe Titi Aur, care i-a fost profesor.

Mary J. Blige pregăteşte un album cu melodii de Crăciun

Cântăreaţa americană Mary J. Blige va lansa, în luna octombrie, primul său album cu melodii de Crăciun, producătorul materialului discografic fiind David Foster, cunoscut pentru colaborările sale cu Andrea Bocelli şi Rod Stewart, informează usatoday.com.

Ponta şi-a donat casca de pilot la o gală caritabilă pentru Muzeul Brukenthal din Sibiu

Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, că şi-a donat casca de pilot la o gală caritabilă pentru Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, în cadrul căreia a şi cumpărat un tricou al piloţilor de la Napoca Rally Team, fără a preciza cât a plătit pentru acesta.

Taxi a lansat melodia „Subtitrarea la români”, în colaborare cu Irina Margareta Nistor. CLIPUL a adunat deja zeci de mii de vizualizări – VIDEO

Trupa Taxi a lansat melodia "Subtitrarea la români", care este însoţită de un videoclip şi pentru care formaţia a colaborat cu criticul de film Irina Margareta Nistor.

Sam Simon, unul dintre creatorii serialului „Familia Simpson”, îşi donează averea

Sam Simon, unul dintre creatorii serialului "Familia Simpson", diagnosticat cu cancer în fază terminală, a anunţat că îşi va dona întreaga avere unor asociaţii pentru protecţia animalelor şi unor organizaţii care militează împotriva sărăciei.

ACCIDENTUL DIN SPANIA – Conductorul trenului se lăuda pe Facebook când mergea cu viteză: „Imaginează-ţi ce agitaţie ar fi să treci pe lângă Garda Civilă şi să îi depăşeşti”

Profilul pe Facebook al lui Francisco José Garzón Amo, şeful trenului deraiat miercuri seara la Santiago de Compostela, a fost şters după ce identitatea conductorului a fost dezvăluită, jurnalişti şi publicul începând să caute informaţii despre el, relatează El Pais în ediţia online în engleză.

Actriţa franceză Bernadette Lafont, un simbol al Noului Val, a murit la vârsta de 74 de ani

Actriţa Bernadette Lafont, un simbol al Noului Val din cinematografia franceză, devenită celebră graţie evoluţiilor sale în filme regizate de Claude Chabrol, François Truffaut şi Claude Miller, a murit joi la vârsta de 74 de ani.

Peter Falk, interpretul personajului Columbo, a primit postum o stea pe Walk of Fame – FOTO

Actorul american Peter Falk, devenit celebru graţie personajului Columbo şi totodată actor-fetiş al regizorului John Cassavetes, a primit postum o stea pe Hollywood Boulevard din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi.

Declaraţia care a provocat polemică în Turcia: „A vedea femei gravide în public nu este doar imoral, ci şi urât”

Un filosof islamic turc a provocat polemică în ţara sa, după ce a declarat miercuri seara pentru postul de televiziune public TRT că "a vedea femei gravide în public nu este doar imoral, ci şi urât".

Actorul Keanu Reeves revine într-o superproducţie după mai bine de zece ani – VIDEO

Actorul Keanu Reeves, care s-a consacrat la Hollywood cu personajul Neo din trilogia SF "Matrix", revine pe marile ecrane cu un rol într-o superproducţie după mai bine de zece ani.

MEDIAFAX ZOOM: Maşini – GALERIE FOTO

Moft sau necesitate, maşina a devenit de-a lungul timpului un accesoriu nelipsit pentru majoritatea oamenilor. Folosită pentru satisfacerea nevoii de deplasare sau ca şi prelungire a personalităţii fiecăruia, automobilul ne încântă şi incită.

DOGTV, prima televiziune dedicată câinilor, va fi lansată oficial în Statele Unite

Câinii plictisiţi, rămaşi singuri acasă întreaga zi, în timp ce stăpânii lor sunt la serviciu, vor avea parte în curând de o companie digitală - o televiziune care difuzează doar programe pentru câini şi căţei.

Lady Gaga revine pe scenă după operaţia la şold. Când va avea loc show-ul artistei

Cântăreaţa americană Lady Gaga va reveni pe scenă, pentru prima dată după operaţia la şold, la gala MTV Video Music Awards 2013, au anunţat, joi, reprezentanţii postului MTV.

Certificatul de naştere al lui Falcao, în presă pentru a se confirma că jucătorul are 27 de ani

Certificatul de naştere al fotbalistului columbian Radamel Falcao a apărut, joi, în presa locală, pentru a se confirma că atacantul echipei AS Monaco are 27 de ani, nu 25, cum a susţinut un responsabil de la fosta sa şcoală.