Angajata își începea ziua de lucru înainte de ora 7:30, uneori chiar la 6:45–7:00, moment în care nu existau sarcini de îndeplinit. Cu toate acestea, ea își marca prezența în sistem, fapt considerat de conducere ca perturbând fluxul de coordonare. În plus, firma a invocat și o altă problemă: suspiciunea de vânzare neautorizată de piese auto din stocul companiei. Acest lucru ar fi dus la pierderea încrederii în tânără.
Din 2023, aceasta a primit atât avertismente verbale, cât și în scris. Totuși, comportamentul ei nu s-a schimbat, ceea ce a dus la decizia de concediere.
Cazul a fost analizat de Tribunalul Social din Alicante. Judecătorii au concluzionat că problema nu era întârzirea, ci ignorarea repetată a regulamentului intern. Această atitudine a afectat funcționarea echipei și a subminat relația de încredere, element esențial într-un raport de muncă. Concedierea a fost considerată justificată de către instanță.
Publicațiile care au relatat cazul subliniază că punctualitatea nu reprezintă o garanție împotriva sancțiunilor dacă implică încălcarea procedurilor stabilite de angajator.
Pentru mulți observatori, ideea concedierii pentru sosirea înainte de program pare neobișnuită. Mai ales pentru că punctualitatea este văzută de obicei ca o calitate. Totuși, acest caz arată că respectarea orarului oficial este, în anumite momente, mai importantă decât inițiativa individuală. In special dacă aceasta nu este aprobată.
Criticii avertizează că astfel de decizii ar putea descuraja proactivitatea, de teama repercusiunilor în situațiile în care acțiunile depășesc cadrul stabilit. Pe de altă parte, susținătorii măsurii consideră că un mediu eficient are nevoie de reguli clare, iar respectarea lor este fundamentală pentru coerența și funcționarea echipei.
Exemple similare au mai fost semnalate în diferite domenii, în special în retail, încă din 2017 – cazuri în care angajați au fost sancționați pentru începutul muncii înainte de ora stabilită, fără înregistrarea oficială în sistem.
Acest episod readuce în atenție dilema echilibrului dintre disciplina organizațională și recunoașterea efortului individual: cum poate fi păstrată ordinea internă fără a descuraja inițiativa personală?