MEDIAFAX 35. 2012 – Proteste ample în Piața Universității. Guvernul Boc demisionează. Băsescu, supus unui nou referendum de demitere
MEDIAFAX este, de 35 de ani, acolo unde se întâmplă lucrurile importante. A fost parte din istoria României postdecembriste, relatând în timp real momentele care au schimbat politica, societatea și viața de zi cu zi.
În 2012, România încă resimțea efectele crizei economice și ale măsurilor de austeritate adoptate în anii anteriori. Nemulțumirea socială a ieșit în stradă încă din primele zile ale anului, iar tensiunile politice aveau să ducă, în doar câteva luni, la schimbarea Guvernului, la revenirea USL la putere și la una dintre cele mai puternice confruntări instituționale dintre Parlament, Guvern și președintele Traian Băsescu.
Pentru MEDIAFAX, toate aceste momente au însemnat relatări succesive din mijlocul evenimentelor, informații obținute din surse politice și oficiale, materiale despre reacțiile presei internaționale și articole cu rol informativ pentru public. Știrile agenției au continuat să fie preluate de publicații din țară, ceea ce confirma rolul MEDIAFAX de sursă pentru presa scrisă.
Protestele din Piața Universității din 2012
Anul 2012 a început cu protestele din ianuarie. Manifestațiile au izbucnit în contextul proiectului de reformare a sistemului sanitar promovat de Guvernul Boc și al disputei privind poziția lui Raed Arafat, una dintre figurile cunoscute ale sistemului de urgență.
În București, protestatarii s-au adunat în Piața Universității. Rapid, protestele s-au extins în mai multe orașe din țară, iar revendicările au depășit rapid cazul Arafat: manifestanții au criticat Guvernul Emil Boc, măsurile de austeritate, nivelul pensiilor și salariilor și, tot mai mult, politica președintelui Traian Băsescu.
În unele zile au avut loc inclusiv confruntări între protestatari și jandarmi, iar cei care au fost violenți au fost scoși din perimetrul protestului, după cum declarau autoritățile pentru MEDIAFAX.
Un protestatar isi aprinde o tigară cu ajutorul flacarilor ce ies dintr-un chiosc de ziare incendiat, in timpul unui miting antiprezidential, in Bucuresti, duminica, 15 ianuarie 2012. Protestul din Piata Universitatii a devenit violent dupa ce oamenii au rupt gardurile si au iesit in bulevard, unii aruncand cu pietre si bucati din caldaram in jandarmi, unul fiind ranit. Traficul rutier a fost blocat. Incidentele au avut loc in fata Teatrului National, Piata Timpului si Centrul Vechi. Unii dintre protestari au aruncat cu torte aprinse, cu pietre, cu bucati din caldaram si alte obiecte contondente, in bulevard si spre jandarmi. MARIUS COMAN/ MEDIAFAX FOTO
Protestele nu s-au limitat la România. Românii din diaspora au ieșit în stradă în Portugalia, Marea Britanie, Italia, Belgia și Canada, pentru a manifesta împotriva măsurilor adoptate de Guvern. Proteste au avut loc în Portugalia, Marea Britanie, Italia, Belgia și chiar Canada.
„În aceste zile, românii au ieşit în stradă pentru a cere demisia guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu. Noi, românii din diaspora, suntem solidari cu cei care cer demisia celor care au adus ţara într-o situaţie catastrofală. Toate ţările din Europa au luat măsuri de austeritate, dublate însă de măsuri de redresare şi creştere economică. În România au fost luate doar măsuri de austeritate”, se menționa într-o scrisoare realizată, la acel moment, de Asociaţia Românilor din Italia.
MEDIAFAX a urmărit evoluția manifestațiilor și reacțiile autorităților, iar informațiile agenției au ajuns rapid în paginile ziarelor. În ediția din 17 ianuarie 2012, ziarul Sălăjeanul relata despre incidentele din București și cita MEDIAFAX.
„Zonele în care au fost incendii sunt pasajul Unirii, bulevardul Mărășești, magazinul Cocor și strada Halelor, unde a ars o mașină, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU București, Vasile Daniel”, a scris ziarul Sălăjeanul în ediția din 17 ianuarie 2012.
Mai multi protestatari arunca cu pietre si un cos de gunoi inspre un grup de jandarmi duminica, 15 ianuarie 2012. Protestul din Piata Universitatii a devenit violent dupa ce oamenii au rupt gardurile si au iesit in bulevard, unii aruncand cu pietre si bucati din caldaram in jandarmi, unul fiind ranit. Traficul rutier a fost blocat. Incidentele au avut loc in fata Teatrului National, Piata Timpului si Centrul Vechi. Unii dintre protestari au aruncat cu torte aprinse, cu pietre, cu bucati din caldaram si alte obiecte contondente, in bulevard si spre jandarmi. CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX FOTO
Și reacțiile presei internaționale față de manifestațiile de la București au fost urmărite de MEDIAFAX. Ziarele Jurnalul Național și Cuvântul Libertății au preluat, în 16 ianuarie 2012, un material al agenției despre modul în care presa internațională relata protestele.
„Presa internațională relatează pe larg despre manifestațiile din România, notând că este vorba despre cele mai ample proteste de la venirea la putere a președintelui Traian Băsescu, pe fondul stării generale de nemulțumire din cauza politicilor de austeritate, informează Mediafax. (…) Conform Associated Press, protestele sunt rezultatul stării de nemulțumire în legătură cu reducerile salariale, diminuarea indemnizațiilor sociale, majorarea taxelor și corupția generalizată”, au scris Jurnalul Național și Cuvântul Libertății în ianuarie 2012.
Protestele au reprezentat astfel prima mare explozie de nemulțumire socială din 2012, într-un context economic dificil, după măsurile de austeritate adoptate în anii anteriori.
Emil Boc demisionează. Guvernul cade
Presiunea străzii s-a suprapus peste dificultățile politice ale Executivului. La 6 februarie 2012, Emil Boc și-a anunțat demisia, iar Guvernul și-a încheiat mandatul câteva zile mai târziu.
MEDIAFAX anunța, înaintea declarației oficiale, citând surse oficiale, că Emil Boc intenționa să plece de la conducerea Guvernului. Informația avea să fie confirmată câteva ore mai târziu.
„Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc pe 6 februarie 2012, potrivit relatării MEDIAFAX.
Demisia premierului român a fost preluată și de presa internațională. MEDIAFAX a urmărit reacțiile publicațiilor externe, între acestea aflându-se Reuters și agenția germană DPA.
Premierul Emil Boc, în 2010. Sursa foto: Razvan Chirita/Mediafax Foto
Reuters scria, în ianuarie 2012, că Guvernul Boc a implementat tăieri de salarii şi creşteri de taxe pentru a se conforma condiţiilor de împrumut ale Fondului Monetar Internaţional şi pentru a revigora economia după o recesiune grea. Pe de altă parte, agenția germană DPA cita analiști care susțineau că demisia lui Boc avea ca scop recăpătarea încrederii alegătorilor înaintea alegerilor parlamentare, care urmau să aibă loc în același an.
Astfel, Boc pleca de la Palatul Victoria după aproape trei ani de mandat, într-o perioadă în care Guvernul său fusese asociat cu măsurile dure de austeritate adoptate în timpul crizei economice.
În locul său, Traian Băsescu l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu. Cabinetul său a avut o viață foarte scurtă, fiind demis prin moțiune de cenzură trei luni mai târziu.
Victor Ponta devine premier
Căderea Guvernului Ungureanu a deschis drumul pentru Victor Ponta. În luna mai 2012, Ponta a devenit premierul României, iar USL a preluat guvernarea.
Era o schimbare politică importantă: formațiunile care se aflaseră în opoziție în timpul guvernelor PDL ajungeau la Palatul Victoria cu doar câteva luni înaintea alegerilor parlamentare programate pentru sfârșitul anului.
Schimbarea majorității parlamentare nu a dus însă la calmarea scenei politice. Dimpotrivă, relația dintre noul Guvern și președintele Traian Băsescu avea să devină centrul unui conflict instituțional care a dominat vara lui 2012.
Presedintele PSD si copresedinte al USL, Victor Ponta (S), asteapta sa fie anuntat de catre Presedintele Traian Basescu (D), in timpul ceremoniei de anuntare a premierului desemnat, in Bucuresti, vineri, 27 aprilie 2012. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Suspendarea lui Traian Băsescu și referendumul din 29 iulie
În vara lui 2012, conflictul dintre USL și Traian Băsescu s-a amplificat. Parlamentul a votat suspendarea președintelui, pentru a doua oară în perioada mandatelor sale, iar pentru demiterea șefului statului a fost organizat un referendum național pe 29 iulie 2012.
MEDIAFAX a urmărit încă dinaintea declanșării oficiale a procedurii pașii politici care urmau să ducă la referendum. Agenția cita surse politice potrivit cărora Guvernul urma să își asume răspunderea în Parlament asupra unor modificări legislative privind referendumul.
„USL ia în calcul ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pe legea electorală care să prevadă uninominalul pur și pe legea referendumului care stabilește demiterea președintelui cu majoritatea celor care vin la vot și inițierea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că asumarea răspunderii ar putea avea loc joi, pe cele două legi, în sesiune extraordinară”, a scris Gazeta de Nord-Vest pe 4 iulie 2012.
Pe măsură ce referendumul se apropia, MEDIAFAX a publicat și materiale cu informații practice pentru alegători: intervalul de votare, numărul secțiilor de votare, inclusiv cele din străinătate, și documentele cu care românii puteau vota.
Unele dintre aceste materiale au fost preluate de presa locală. Jurnal Bihorean publica, în ediția din 25 iulie 2012, informații furnizate de MEDIAFAX despre decizia Curții Constituționale privind intervalul de votare și despre organizarea secțiilor din străinătate.
„Curtea Constituțională a decis, ieri, că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaților, care stabilește intervalul de vot între 7:00 și 23:00, este constituțională”, a scris Jurnal Bihorean pe 25 iulie 2012, citând MEDIAFAX.
„MAE a finalizat lista cu secțiile de votare organizate în afara țării pentru referendum, aceasta conținând un număr de 306 secții de votare, cu 5 mai multe decât lista de secții suplimentare stabilită în 18 iulie”, a mai scris Jurnal Bihorean în aceeași ediție.
Referendumul a fost urmărit și la nivel european. MEDIAFAX relata despre reacțiile de la Bruxelles, iar informația era preluată de Jurnal Bihorean.
„Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va fi monitorizat de Comisia Europeană, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectivă, a anunțat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta”, a scris MEDIAFAX, citat de Jurnal Bihorean.
Un autobuz cu calatori trece prin dreptul unui banner cu mesaj de chemare la referendum, in Bucuresti, vineri, 27 iulie 2012. Duminica, 29 iulie, in toata tara se desfasoara referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Pentru ca referendumul sa fie validat, trebuie sa se prezinte la urne peste noua milioane de romani, din care mai mult de jumatate sa voteze pentru demitere. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
La referendum, dintre cei care au votat, aproximativ 87,5% s-au pronunțat pentru demiterea lui Băsescu, însă problema decisivă a fost prezența la vot. Aceasta nu a atins pragul legal de 50% din alegătorii înscriși, astfel că referendumul nu a putut produce demiterea președintelui.
Băsescu a revenit ulterior la Cotroceni, după ce Curtea Constituțională a confirmat invalidarea referendumului.
2012, anul în care societatea civilă începe să capete o forță mult mai mare
2012 a fost, astfel, anul în care nemulțumirea socială acumulată în anii de criză a trecut din stradă în politica de la București. Protestele din Piața Universității au fost urmate de demisia Guvernului Boc, de căderea Cabinetului Ungureanu, de instalarea lui Victor Ponta și de confruntarea dintre noua majoritate parlamentară și președintele Traian Băsescu.
Pentru MEDIAFAX, toate aceste momente au însemnat o perioadă de intensă activitate jurnalistică: breaking news, informații din surse, relatări de la proteste, reacții ale autorităților, materiale despre presa internațională și informații practice pentru alegători. Iar faptul că aceste materiale au fost preluate de publicații locale și naționale arată, încă o dată, rolul agenției în circuitul informației din presa românească.
MEDIAFAX nu doar a relatat istoria recentă. A fost acolo încă de la început, în mijlocul evenimentelor care au făcut prima pagină a ziarelor, au deschis jurnalele de televiziune și au devenit subiecte de interes național.
35 de ani înseamnă mii de zile de breaking news, milioane de informații transmise și o arhivă care spune, prin știri, cum s-a schimbat România.
Înseamnă 35 de ani în care MEDIAFAX a fost acolo.
În mijlocul evenimentelor. În mijlocul istoriei.