Meteorologii au emis un nou Cod galben de ploi cantitative. Care sunt județele vizate

Publicat: 11 09. 2025, 10:20

Astfel, joi, până la ora 12.00, sub sub incidența unui Cod galben județele Caraș-Severin și Timiș, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali. În aceste zone, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h.

Tot până la ora 12.00, este în vigoare o avertizare Cod galben de ploi. În Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni temporar va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă și vor fi însoțite pe alocuri de descărcări electrice, astfel că mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp.

Sursa foto: meteoromania.ro

La nivelul întregii țări este în vigoare până vineri la ora 20.00 o informare meteorologică. Vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării pe parcursul zilei de joi îndeosebi în regiunile intracarpatice, apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare din seara zilei de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar la munte de peste 60…80 km/h.