Ultimele ore de caniculă extremă înainte de furtuni. România trece de la cod roșu la vijelii, grindină și ploi torențiale

Publicat: 30 06. 2026, 14:14
Actualizat: 30 06. 2026, 14:15
Furtuna, in Bucuresti, miercuri, 25 aprilie 2012. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtuna, valabila de miercuri la pranz pana joi dimineata, in aproape toata tara, cu exceptia judetelor Timis, Arad, Bihor, Salaj si Satu Mare. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

Administrația Națională de Meteorologie a extins, marți, avertizarea cod roșu de caniculă, valabilă până miercuri dimineață, pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia. În aceste regiuni sunt anunțate temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie.

Maximele vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate în Banat și Crișana. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va rămâne tropicală, cu minime între 17 și 24 de grade.

La ora 13.00, potrivit datelor ANM, se înregistrau deja valori ridicate în mai multe zone ale țării: 38,4 grade la Arad, 38,2 grade la Jimbolia, 37,3 grade la Oradea, 37,2 grade la București-Filaret, 36 de grade la Drobeta-Turnu Severin și Buzău, 35,8 grade la Timișoara și 34,7 grade la Iași.

Canicula lasă loc furtunilor

Schimbarea de vreme vine însă rapid. Marți, între orele 12.00 și 23.00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică pentru zona de munte, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și pentru jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și izolat de peste 80 km/h, dar și grindină de mici și medii dimensiuni.

Mai mult, între orele 14.00 și 20.00, ANM a emis cod portocaliu de vijelii puternice, grindină și averse torențiale pentru județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita și local zona montană. În aceste zone rafalele pot ajunge la 70-90 km/h, iar cantitățile de apă pot depăși izolat 50 l/mp.

Miercuri, valul de căldură se restrânge. În același timp, de miercuri la prânz până joi dimineață, Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și zonele montane vor intra sub cod galben de furtuni. Sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice, rafale de 50-70 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă pot depăși local 30-40 l/mp.

În Capitală, canicula persistă până miercuri dimineață, cu temperaturi maxime apropiate de 39 de grade și noapte tropicală. Din a doua parte a zilei de miercuri, vremea se schimbă și în București: sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii și grindină. Averse pot apărea chiar și marți seara.