Vremea în București: Cod galben de ger și temperaturi de până la -13 grade
Luni, vremea va fi deosebit de rece. Temperaturile maxime se vor situa între -5 și -3 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la -13 -10 grade. Cerul va fi noros pe parcursul zilei, iar în primele ore sunt posibile ninsori slabe, urmând ca apoi cerul să se degajeze treptat. Vântul va sufla slab până la moderat.
Marți gerul va persist. Temperaturile maxime vor ajunge la 0-2 grade, cu minime cuprinse între -11 și -8 grade. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab și moderat, iar spre finalul intervalului vor fi condiții de ceață.
Miercuri meteorologii anunță o ușoară creștere a temperaturilor. Maximele vor fi de 3-4 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe timpul nopții, când sunt așteptate precipitații slabe mixte, ce pot facilita depuneri de polei.
ANM precizează că, pe întreaga durată a intervalului 19 ianuarie (luni), ora 10:00 – 22 ianuarie (joi), ora 10:00, municipiul București se află sub incidența unei informări meteorologice ce vizează vreme deosebit de rece, ger noaptea și dimineața, precipitații mixte și polei.
Totodată, Capitala se va afla sub atenționare meteorologică cod galben de ger de luni până miercuri