A murit Ioan Dan Niculescu, şeful de campanie online a lui Klaus Iohannis

Ioan Dan Niculescu, unul dintre coordonatorii campaniei online a preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014, a murit într-un accident rutier produs, aseară, pe DN2.

11628 afișări
Imaginea articolului A murit Ioan Dan Niculescu, şeful de campanie online a lui Klaus Iohannis

A murit Ioan Dan Niculescu, omul care l-a făcut pe Iohannis preşedinte

Potrivit unor declaraţii ale purtătorului de cuvânt ISU Suceava, "Accidentul s-a produs între un autoturism şi o autoutilitară platformă cu un utilaj în spate. La faţa locului au venit pompierii militari de la Fălticeni şi un echipaj SMURD." Şoferul autoturismului era încarcerat, iar în autoutilitară se aflau două persoane cu traumatisme uşoare, scrie Ziarul Financiar.

"Şoferul autoturismului a fost descarcerat, iar cei de pe ambulanţă au declarat decesul întrucât acesta avea traumatisme incompatibile cu viaţa. Nu s-a mai putut face practic nimic pentru salvarea lui", a completat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

La intrarea în satul Roşiori, comuna Vadu Moldovei, Ioan Dan Niculescu, de 38 de ani, care conducea un VW Golf, a intrat cu viteză într-o curbă şi a derapat, intrând pe contrasens în coliziune cu o autoutilitară. Conform agenţiilor de ştiri, Ioan Niculescu a murit pe loc.

Chinezii au un stoc al investiţiilor de 440 mil. dolari în România

Ioan Dan Niculescu a absolvit Facultatea de Drept la Iaşi în 2002, dar nu a profesat ca avocat, ci a intrat în publicitate ca freelancer. În 2004 şi-a deschis deschis propria agenţie de creaţie. 

Alături de Vlad Tăuşance şi Radu Negulescu, Ioan Dan Niculescu a coordonat cea mai de succes campanie politică online din România. În campania pentru Klaus Iohannis, el a fost cel care a stabilit coordonatele de brand.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici