Acord între partide. Iată ce știm până acum despre noul guvern: Bolojan premier, posibilă rotativă, 16 ministere / PSD votează vineri intrarea la guvernare și împărțirea ministerelor
PSD decide prin referendum intern dacă intră la guvernare și cum se împart ministerele
Social-democrații vor organiza vineri un „referendum intern” online, la care vor participa toate Consiliile Politice Județene, pentru a decide dacă PSD va intra la guvernare. Decizia a fost luată în ședința de marți seară, la Vila Lac.
Conform negocierilor de până acum, PSD ar urma să primească ministerele Justiției, Transporturilor, Agriculturii, Sănătății și Muncii. Din cele două ministere încă nealocate, PSD ar primi unul, ajungând astfel la un total de șase ministere.
PNL ar urma să primească Educația, Finanțele și Internele, plus unul dintre ministerele încă neatribuite, totalizând patru portofolii.
USR ar putea obține patru ministere, față de trei cât figura inițial: Apărare, Mediu, Externe și Economie.
UDMR va gestiona două ministere: Dezvoltare și Cultură.
În ceea ce privește conducerea Parlamentului, PSD va păstra funcția de președinte al Camerei Deputaților, iar PNL șefia Senatului.
Decizia PSD privind intrarea la guvernare a fost amânată, urmând să fie luată după referendum.
Pentru numirile la Curtea Constituțională, o propunere va veni de la PSD și cealaltă de la UDMR.
Acord politic între partidele pro-europene: Ilie Bolojan preia Guvernul, urmează rotația premierilor și distribuția ministerelor
Liderii partidelor pro-europene (PSD, PNL, USR, UDMR) au ajuns la un acord politic pe noua formulă de guvernare, spun surse politice pentru gandul.ro. Președintele României a acceptat varianta rocadei la Palatul Victoria, propuse de PSD.
Astfel, Ilie Bolojan urmează să preia șefia executivului în prima parte a mandatului, iar pe la finalul anului 2026 sau în prima parte a lui 2027, Palatul Victoria ar urma să fie preluat de un premier social-democrat, spun surse politice.
Președintele convoacă partidele la Cotroceni pentru desemnarea noului premier. Când au loc consultările
Joi vor avea loc, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru, anunță Administrația Prezidențială.
„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor-Daniel Dan, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”, anunță Administrația Prezidențială.
Știrea inițială
Construit în jurul unei coaliții largi, formată din patru partide pro-europene — PSD, PNL, USR și UDMR —, viitorul executiv urmează să fie condus de Ilie Bolojan, care ar putea fi desemnat premier miercuri.
Deși unele aspecte, precum împărțirea finală a portofoliilor și clauza privind rotația premierului, rămân încă în discuție, principalele linii ale noii formule guvernamentale sunt deja conturate.
Ce știm pâna acum despre noul guvern?
- Ilie Bolojan va fi desemnat premier.
- Va fi format din cele patru partide „pro europene”: PSD, PNL, USR, UDMR.
- PSD dorește o rotativă a funcției de premier, dar această „clauză” nu va fi pusă în acordul de guvernare. Rotativa ar urma să aibă loc în prima parte a anului 2027.
- Noul guvern va avea 16 ministere. PSD: șapte ministere, PNL patru ministere, USR trei ministere, UDMR două ministere.
- Deși împărțirea nu este finală: PSD dorește să aibă în orice formă ministerul Transporturilor, PNL minsterul de Interne, iar USR dorește Fondurile Europene, dar și Externele.
Calendarul noului guvern
- Miercuri, preşedintele Nicuşor Dan este așteptat să îl desemneze premier pe Ilie Bolojan.
- Ilie Bolojan ar urma să își construiască noul guvern în cursul săptămânii, iar audierea miniștrilor va avea loc imediat după.
- Cel târziu, luni, adică 23 iunie, noul guvern ar urma să fie votat în Parlament.
- În aceeași zi, premierul și miniștrii vor merge la Cotroceni pentru a depune jurământul.