Alegeri în Rusia: Ambasadorul rus a votat la București, în ultima zi a scrutinului. Prezența a trecut de 44%
Unul dintre primii care și-a exprimat votul pentru alegerile din Rusia a fost ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, potrivit Ambasadei Federației Ruse la București.
Secția de votare din București este deschisă duminică între orele 8.00 și 20.00. Este singura secție organizată în România pentru aceste alegeri.
Pot vota cetățenii Federației Ruse care au împlinit 18 ani până în ziua scrutinului și care se prezintă personal cu un pașaport valabil.
Prezența la vot, peste 44%
La nivel național, alegerile pentru Duma de Stat se desfășoară în perioada 18-20 septembrie. Duminică este ultima zi de vot, iar primele rezultate sunt așteptate în cursul serii.
Prezența la vot a ajuns la 44,38% sâmbătă, la ora 21.00, după primele două zile ale scrutinului, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale a Rusiei.
Alegerile pentru Duma de Stat din 2026 sunt primele alegeri parlamentare din Rusia organizate după declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022. AP relatează că scrutinul este prezentat de Vladimir Putin drept un test al sprijinului pentru politica sa și pentru războiul din Ucraina.
Partidul Rusia Unită, principala formațiune politică apropiată de Kremlin, este așteptat să își păstreze controlul asupra Dumei de Stat. Alegerile au loc în condițiile în care opoziția anti-război are o prezență foarte redusă, iar partidul Yabloko, singura formațiune înregistrată care a criticat războiul din Ucraina, a fost exclus de pe buletinele de vot.